Cunoaște-o pe Valentina Harea, interpretă de muzică populară din Republica Moldova


interpreta populară

Valentina Harea este o interpretă și specialist etnomuzicolog din Republica Moldova, cu o pasiune deosebită pentru folclorul românesc și muzica populară.

1. Când ai descoperit pasiunea pentru muzica populară? Cine te-a susținut cel mai mult în dezvoltarea unei cariere în acest domeniu?

Sunt născută în ziua de Paști, pe 30 aprilie 1989, aceasta fiind pentru mine ca o binecuvântare. Am crescut într-o familie unde muzica populară era ascultată și îngânată cu orice ocazie, mai ales de mama mea, de la care îmi cer iertare că în copilărie, pe ascuns, îi închideam radioul la audiția cântecelor populare, pe atunci nu-mi plăcea.

Mai târziu, tot mama a fost cea care m-a îndrumat și susținut, iar pe alocuri chiar impus să am curajul de a cânta. De când m-am căsătorit, mai am un critic și un sprijin în acest domeniu, soțul meu Alexandru.

Am făcut studii în domeniul învățământului primar, îmi place să lucrez cu copiii, însă nu am urmat această cale, nu activez ca învățătoare, dar tot aproape de copii. Sunt specialist etnomuzicolog responsabil de formațiile folclorice de copii din țară la Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial din Chișinău.

De mică voiam să fiu învățătoare și cântăreață, iar muzica mi-a fost prietenă dintotdeauna.

La îndemnul mamei mele, pe la vârsta de 11 ani am devenit membră a ansamblului etnofolcloric ,,Iedera’’, la doamna profesoară Valentina Osoianu și de atunci am îndrăgit folclorul. Paralel am frecventat Școala de Arte ,,Valeriu Poleakov’’ din Chișinău, specialitatea acordeon, chiar dacă mă visam cântând la pian.

2. De la cine ai moștenit acest talent, această pasiune?

Părinții mei cântă. Bunica Valentina cânta foarte frumos, o cunosc, din păcate, doar din spusele celor dragi. Frații tatălui meu cântă, dar și surorile mamei când se adună cântă de răsună toată mahalaua. Nu știu de la cine exact am căpătat un pic de talent, dar familie muzicală avem.

3. La ce vârstă ai lansat prima piesă? Care este piesa sau colaborarea ce ți-a adus cel mai mare succes?

Primul cântec propriu l-am lansat la vârsta de 20 de ani. Apoi a urmat o colaborare cu Maestrul Mihai Amihalachioaie, dirijorul orchestrei Busuioc Moldovenesc, cu care am înregistrat toate cântecele de până acum.

populară

4. Talent sau multă muncă?

Talentul i-a naștere din multă muncă. Fără muncă nici talentul nu mai există.

5. Ai încântat publicul cu un colind frumos, împreună cu soțul și fiica. Intenționați să mai lansați piese în aceeași componență?

Colindul cu soțul și fetița mea a fost un proiect muzical de suflet, dorința mea e să-l mai repetăm și cu altă tematică. Când se va întâmpla nu știu, deoarece nu am o schemă anumită de lansare, tot ce fac este doar la cerința inimii. Dacă mai place și altora, nu-mi rămâne decât să mă bucur.

populară

6. Ce tematică ai prefera pentru viitoarele tale cântece?

Îmi place să cânt melodii de dragoste, de dor, de viață, în care îți poți spune durerea sau bucuria și care reprezintă viața reală a omului. Nu îmi planific ce tematică să mai abordez, doar adun ceea ce îmi place și creez o melodie.

7. Ce planuri ai pentru viitor și când vei bucura spectatorii cu o nouă piesă?

Lucrăm împreună cu soțul la câteva lucrări deja de mai mult timp și sper că anul acesta să scot la lumină ceva nou.

Dacă vrei să faci cunoștință și cu alți oameni de succes din Republica Moldova, nu uita să te abonezi la paginile de Facebook și Instagram ale platformei Youth.md!

Reporter Youth.md: Cătălina Bezer

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Implică-te în campania „Ajută-mă să-mi pregătesc ghiozdanul de școală”
Next Te interesează arta și antreprenoriatul? Vino la „The voices of our times”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − thirteen =