Cum faci față stresului înainte de un examen? Iată câteva strategii care te vor ajuta


Odată cu începutul anului școlar, încep testele și examenele care dau mari bătăi de cap elevilor și studenților. Deși, pentru majoritatea persoanelor, stresul este inevitabil înaintea unui examen dificil, există metode care te pot ajuta să îți controlezi emoțiile și să fii mai concentrat/ă!

Fă exerciții de meditație și mindfulness

Atunci când simți că stresul te copleșește, încearcă să practici tehnici de meditație și mindfulness, cum ar fi exercițiile de respirație. Acestea te vor ajuta să calmezi răspunsul organismului tău la stres și să-ți concentrezi atenția asupra momentului prezent. De asemenea, aceste tehnici te ajută să-ți analizezi rațional fricile, să-ți limpezești mintea și să devii mai productiv/ă!

Gestionează-ți timpul corect și fii organizat/ă

Un studiu realizat pe studenți iranieni a arătat că cei care aveau strategii eficiente de time management au prezentat un nivel mai scăzut de stres înaintea examenelor decât ceilalți. Iată câteva tehnici care te vor ajuta să îți organizezi mai bine timpul și să fii mai productiv/ă:

  • Creează-ți un orar zilnic;
  • Asigură-te că gadgeturile nu-ți distrag atenția de la studiu;
  • Fă pauze de la studiu odată la 40-50 de minute;
  • Evită multitaskingul;
  • Stabilește-ți scopuri realiste și nu te suprasolicita.

Fă-ți curat în cameră și pe masa de lucru

Cu cât mai dezordonat este locul tău de lucru, cu atât vei fi mai dezorganizat/ă înaintea examenului. Dezordinea îți încarcă creierul și îți afectează negativ abilitatea de a judeca rațional, ceea ce te copleșește și te stresează. De aceea, rezervă-ți câteva minute pentru a-ți curăța camera, ca să ai o sesiune de studiu mult mai productivă!

Scrie despre lucrurile care te îngrijorează

Este dovedit că dacă îți scrii fricile pe o foaie înaintea unui examen, anxietatea se va reduce, iar nota ta va fi mai mare! Să scrii despre grijile tale sau să vorbești cu cineva apropiat despre asta te ajută să îți descarci emoțiile negative și să diminuezi stresul.

Fă plimbări în natură

Plimbările în aer liber sunt o formă de odihnă activă, care au un rol important în reducerea stresului. Studiile arată că plimbatul stimulează producerea endorfinelor de către creier, hormoni care te ajută să te relaxezi și îți ridică buna dispoziție. 

Ascultă muzică relaxantă

Ascultarea muzicii clasice liniștite este un instrument eficient de gestionare a stresului. Aceasta are un efect de relaxare asupra minții și corpului, ajută la reducerea pulsului, a tensiunii arteriale și micșorează nivelul hormonilor stresului.

Înainte de un examen, este esențial să ai grijă de sănătatea fizică și mintală, pentru a obține rezultatul dorit. Gândește pozitiv, ai încredere în tine și fii empatic/ă cu tine însuți/însăți!

Nu ezita să ne urmărești și paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Autoare: Laura Macari

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Visezi la o carieră în IT? Înscrie-te la programul „ICT4 WOMEN CAHUL”
Next Comitetul Consultativ al Tinerilor și Adolescenților sub egida ONU anunță concurs de selectare a noilor membri pentru mandatul 2023-2025
Laura Macari
About the author

Laura Macari

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 13 =