Consiliile de elevi: stuctură și bună funcționare


Ce este un Consiliu al elevilor?

Un Consiliu al elevilor (CE) este un organ de autoconducere și reprezentativ al elevilor. Acesta își desfășoară activitatea în parteneriat cu echipa managerială, cadrele didactice și părinții și este implicat în identificarea și soluționarea problemelor care îi privesc pe elevi.

De ce este important acesta?

Această structură permite elevilor să participe la luarea deciziilor care țin de propria lor educație. Existența organelor de autoconducere a elevilor, fie acestea reprezentative, consultative, afiliate sau nu unui organ de stat este importantă.

Indiferent de modul cum este acesta numit (Consiliu de elevi, Senat, Parlament etc.), este important să înțelegi că atribuțiile și scopul CE nu ține doar de organizarea evenimentelor distractive, concursurilor, dar participă la luarea deciziilor la diferite niveluri: instituțional, local, municipal, raional sau chiar național.

Unde găsesc informații despre cum creez un CE și cum funcționează acesta?

Există instrucțiuni clare privind constituirea și funcționarea consiliilor elevilor. Înainte să începi această „călătorie”, te încurajăm să consulți ordinul și Anexa privind constituirea și funcționarea Consiliului de elevi. Astfel, vei avea posibilitatea să participi la luarea deciziilor, evaluarea instituției din care faci parte și a învățământului în general etc. Directorii instituțiilor de învățământ, precum și șefii direcțiilor raionale/municipale educație, tineret și sport sunt responsabili de constituirea consiliilor și crearea condițiilor favorabile pentru funcționarea acestora.

Toate detaliile privind atribuțiile și reponsabilitățile fiecărei părți sunt descrise în Anexa 1. Astfel, conținutul este structurat în trei componente importante:

#1. Consiliul elevilor: Rol, Funcții și Obiective – vorbește despre scopul consiliului, obiectivele și funcțiile acestuia, atingând și subiecte precum cooperarea între Consiliul elevilor și echipa managerială, directorul instituției, profesorii, Consiliul părinților, ceilalți elevi etc.

#2. Crearea și alegerea Consiliului elevilor – este o instrucțiune elementară de constituire a unui consiliu democratic și corect, aici fiind descrise astfel de aspecte ca numărul membrilor și componența Consiliului, nominalizarea și alegerea membrilor, ocuparea locurilor vacante, pierderea calității de membru și dizolvarea Consiliului.

3. Managementul Consiliului elevilor – vizează funcționarea propriu-zisă a unui Consiliu. Aici sunt prezentate strategii de dezvoltare, de formare a membrilor, desfășurare a ședințelor, organizare internă etc. Tot aici sunt descrise responsabilitățile membrilor unui CE, organele de conducere a acestuia, comisiile și grupurile de lucru din cadrul acestuia. De asemenea, este indicat rolul profesorului-coordonator al unui CE și atribuțiile acestuia.

Activitatea face parte din programul de suport destinat Consiliilor Elevilor și cele de tineret din regiunile Cahul și Ungheni, implementat de Centrul de Informare și Resurse PRO BONO, cu suportul European Union in the Republic of MoldovaUNDP MoldovaUNICEF Moldova

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Rezultatele 𝐀𝐂𝐓iviștilor comunitari tineri
Next Antreprenoriatul social - Sesiune de informare #ONLINE
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − five =