Concurs Republican pentru elevi: „Personalități marcante din localitatea mea”


concurs pentru elevi personalități marcante

Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” lansează un concurs republican pentru elevi „Personalități marcante din localitatea mea”, care se va desfășura în perioada februarie – mai 2021.

Cine poate participa?

La concurs vor participa elevi din clasele VII-XII, în mod individual sau în echipă formată din maxim 3 persoane.

Fiecare participant sau echipă va prezenta o singură lucrare la concurs.

Cerințe pentru lucrările realizate:

Participanții vor crea un filmuleț documentar, în care vor prezenta o personalitate din localitatea lor (sat, comună, oraș, municipiu, raion), cunoscută sau mai puțin cunoscută, care a avut/are o contribuție importantă în domeniul său de activitate.

În realizarea filmulețelor participanții vor folosi atât surse tipărite, audio, video, cât și informații culese de la diverse persoane.

Cerințe video:

  • Filmulețul se va încadra în tematica concursului;
  • Va avea un titlu sugestiv și o structură logică;
  • Va conține informații veridice, documentate despre personalitatea dată și contribuția sa la dezvoltarea culturii, artei, științei sau altor domenii în care a activat/activează;
  • Informația va fi prezentată într-un mod cât mai original și creativ, îmbinând mai multe elemente: narațiunea/vocea autorului, imagini foto, text, secvențe video, înregistrări audio, efecte specifice etc.;
  • Va include la final și concluzii (părerea proprie cu referire la personalitatea descrisă, din perspectiva realizărilor sale și rolului pe care îl are în dezvoltarea domeniului său de activitate);
  • Va avea o durată de maxim 5 minute;
  • Vor fi respectate regulile anti-plagiat. Lucrările prezentate la concurs nu trebuie să fie copiate. Filmulețul trebuie să includă lista surselor de documentare consultate și link-urile la resurse online în caz dacă au fost folosite fotografii, secvențe video și/sau audio cu statut gratuit preluate din internet;

Procedura de aplicare:

Filmulețul va fi salvat în format *mp4, *wmv sau *avi și postat pe YouTube (pe pagina bibliotecii sau personală). Link-ul se va expedia la adresa de e-mail metodic@bncreanga.md cu specificarea pentru Concursul „Personalități marcante din localitatea mea”.

La mesaj se va anexa o fișă conținând titlul filmulețului și datele personale ale autorului/autorilor: numele și prenumele, localitatea, liceul/gimnaziul și clasa în care învață, numărul de telefon la care poate fi contactat, adresa de e-mail.

Termenul limită de expediere a link-ului și fișei – 30 aprilie 2021

Lucrările care nu vor corespunde criteriilor expuse mai sus nu vor fi admise la concurs.

Pentru informații suplimentare despre acest concurs pentru elevi, accesați pagina evenimentului.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job // Biroul de avocați „GLADEI ȘI PARTENERII” selectează un Asociat Junior
Next Află mai multe despre promovarea unei organizații la un webinar gratuit
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply