Concurs pentru elevi: Ești pasionat de mediul înconjurător și vrei să te implici în această cauză? Ai obiceiuri zilnice pe care încerci să le respecți pentru a proteja planeta? Sau poate că nu știi încă de unde să începi, dar ai câteva idei pe care vrei să le împărtășești?
Goethe-Institut Bucuresti îndeamnă tinerii să participe în cadrul unui concurs de postere pentru toți cei care nu sunt indiferenți față de mediul înconjurător.
Cerințe pentru produs:
Un poster digital (format A1, vertical) cu propriile tale încercări creative pe unul dintre următoarele subiecte:
- Protejarea naturii
- Viața verde în oraș
- Casa mea sustenabilă
Textul de pe afiș trebuie să fie în limba germană!
Cum te poți înscrie:
Copiii și tinerii cu vârsta sub 18 ani care doresc să participe la Open Call sunt rugați să trimită posterele în format digital la adresa Maria.Tudosescu.extern@goethe.de, până la data de 23 iunie.
Te rugăm să menționezi subiectul ales pentru proiectul tău la rubrica « subiect »!
Pentru documente mai mari de 25 MB, vă recomandăm să utilizați o platformă de partajare a fișierelor, cum ar fi Dropbox sau Google Drive.
Cele mai bune 10 postere vor fi printate pentru ECO Piazza unde vor fi expuse în cadrul unei expoziții-concurs. Cele mai bune 3 postere vor fi selectate de către public pe 25 iunie și vor fi prezentate în vitrina noastră de la Goethe-Institut, timp de o săptămână!
Cei 3 artiști câștigători vor primi și câte un premiu.
Sursa: www.goethe.de
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment