Concert de excepție susținut de tineri interpreți din mai multe localități din țară


Asociația Obștească „MuzArt”, (Chișinău), în parteneriat cu Laboratoarele de Creație și Fundația de Caritate “Сердце” (Bender) organizează Concertul de gală susținut în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii muzicale și proces sustenabil de cooperare cu comunitatea muzicală creativă de pe ambele maluri ale Nistrului”.

CÂND:  15 februarie, ora 14:00

UNDE: MEDIACOR –  Centrul de producții și tehnologii Film, Gaming și New Media (USM), str. Alexei Mateevici 60, Chișinău.

Spectatorii vor savura o gamă variată de compoziții muzicale: de la cele clasice până la improvizații creative de jazz, interpretate de elevi, studenți și formații muzicale ale instituțiilor de învățământ de pe ambele maluri ale Nistrului, mai exact din localitățile Cahul, Ungheni, Rîșcani, Tiraspol, Tighina și Dubăsari. Tinerii interpreți sunt cei care au demonstrat rezultate excelente a muncii lor și au fost înalt apreciată de un juriu competent, format din experți locali, internaționali.

Concertul de gală se desfășoară cu sprijinul financiar al Programului UE de „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD în Moldova.

Proiectul este social și intrarea la concert este gratuită.

Nu ezita să ne urmărești și paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Youth.md

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Meet an American: Noelle Olumegbon | African-American History, Culture and Influence
Next Înscrie-te și participă la Data Science Hackathon
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − 10 =