Chişinăul va găzdui pentru a patra oară Expoziţia Internaţională World Press Photo, ediţia 2020


Expoziţia Internaţională World Press Photo

Chişinăul va găzdui pentru a patra oară Expoziţia Internaţională World Press Photo, ediţia 2020, cea mai importantă competiţie fotografică la nivel mondial. Evenimentul este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu suportul Regatului Ţărilor de Jos.

Expoziţia, care reuneşte cele mai bune fotografii realizate în anul 2019, va fi lansată pe 18 noiembrie, în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. La inaugurarea acesteia vor participa ambasadori acreditaţi la Chişinău, parteneri ai CJI, jurnalişti, fiind asigurate toate măsurile de protecție în contextul pandemiei de Covid-19.

Concursul anual de fotografie premiază fotografi din întreaga lume pentru cele mai bune imagini care au contribuit la dezvoltarea jurnalismului vizual în ultimul an. În competiţie participă fotografi profesionişti, fotoreporteri şi fotografi documentarişti.

Pentru ediția din 2020 a concursului, juriul format din 17 profesioniști în domeniul fotografiei a selectat cele mai bune imagini și istorii care au marcat anul trecut. Juriul a stabilit drept temă-cheie a evenimentelor din 2019 protestele și rolul tinerilor în promovarea schimbării. Și istoriile care vizează problemele de mediu au ieșit în evidență, acestea fiind reprezentate nu doar la categoria Mediu, dar și la alte categorii precum Probleme contemporane, Natură sau Știri, toate imaginile atenționând asupra importanței subiectului.

Publicul larg este invitat să descopere istoriile din spatele fotografiilor declarate învingătoare la Muzeul Naţional de Istorie, începând cu data de 19 noiembrie şi până pe 9 decembrie 2020.

Informaţii utile despre eveniment:

  • Lansarea expoziţiei: 18 noiembrie, ora 11:00, Muzeul Naţional de Istorie, în baza invitaţiilor.
  • Orar zilnic pentru publicul larg: 10:00 – 17:00. Vineri – închis.
  • Biletele pot fi achiziţionate în incinta muzeului.
  • Preţ bilet: 10 lei/adulţi; 5 lei/studenţi.

Fotografiile câştigătoare au fost selectate dintr-un număr de 73.996 de lucrări, realizate de 4.282 de fotografi din 125 de ţări. Juriul a nominalizat 44 de fotografi din 24 de ţări: Algeria, Australia, Belarus, Belgia, Canada, Danemarca, Etiopia, Franţa, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Japonia, Lituania, Mexic, Polonia, Peru, Rusia, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Turcia, Marea Britanie şi SUA.

Expoziţia anuală internaţională World Press Photo este itinerantă în întreaga lume. Aceasta este montată în aproape 100 de spaţii din circa 45 de ţări şi este vizitată de peste 4 milioane de persoane la fiecare ediţie. Înainte de a ajunge la Chişinău, expoziţia a fost organizată la Amsterdam, Mexico City, Bari, Seville, Saguenay, Turin, Vitoria-Gasteiz, Valencia, Dortmund.

Prima ediţie a World Press Photo a avut loc în anul 1955, când un grup de fotografi olandezi a organizat un concurs pentru a-şi expune lucrările în faţa unei audienţe internaţionale. Pe parcursul anilor, aceasta a devenit una dintre cele mai prestigioase competiţii de fotografie şi jurnalism vizual din lume.

La Chişinău, expoziţia a fost organizată în premieră în anul 2017.

Expoziția World Press Photo este organizată la Chișinău de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu suportul Regatului Ţărilor de Jos.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Interviu cu Daniela Terzi-Barbăroșie // Despre „știința pentru suflet"
Next Curs gratuit de formare în domeniul antreprenoriatului social
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply