Unii oameni trăiesc cu senzația că totul le aparține. În realitate însă, nimic nu le aparține, iar fiecare dintre noi este aici, pe Pământ, temporar. Tocmai de aceea, este foarte important să ne iubim, să ne respectăm reciproc și să trăim în pace. Asta crede Ion Lazarenco Tiron, unul dintre cei 15 Champions of Change 2020. Este înotător de ape deschise și e basarabeanul care a reușit, în 2018, să traverseze în înot cele șapte strâmtori din lista Ocean’s Seven.
Este al optulea om din lume care a reușit această performanță, însă e primul care a făcut-o din prima încercare. Și a făcut-o pentru PACE. Pentru a atrage atenția oamenilor că este nevoie de o schimbare:
„Am decis să vin cu un mesaj de umanitate, de pace. Atâta timp cât avem pace în sufletul nostru, atâta timp cât înțelegem acest cuvânt, vom avea dragoste față de tot ce ne înconjoară, față de mediu, de țară, de mamă, de părinți, de tot”.
A înotat printre rechini, balene și alte vietăți. Într-o apă rece, care și acum i-a lăsat urme pe corp. Spune că nici astăzi nu realizează nebunia pe care a făcut-o.
„Gândindu-mă acum, am realizat ce am făcut, dar nu am realizat cum am făcut. Pentru că a fost atât de strașnic, încât nu pot să descriu, trebuie să vezi, să te bagi într-o apă înghețată și să înoți două minute, pentru a înțelege ce înseamnă puterea universului, puterea curenților. Când am ajuns eram înghețat, eram epuizat și nici nu am avut timp să mă bucur”, spune înotătorul.
Ar face-o din nou, spune Ion Lazarenco Tiron, doar să știe că după asta va fi pace pe pământ, iar oamenii se vor trezi din minciună și setea de avere.
A înotat și în râul Nistru, pe o distanță de peste 230 km, pentru a atrage atenția asupra conflictului înghețat de la Nistru. Asta pentru că, deși a emigrat în Irlanda de mai bine de 23 de ani, îi pasă de ceea ce se întâmplă aici, acasă.
„De mic am înțeles un lucru foarte simplu: Trebuie să iubești locul de unde ai pornit. Da, este foarte important unde ai ajuns, dar trebuie să iubești ceea ce te-a clădit și te-a format. Mereul am avut o dragoste specială pentru țara mea și niciodată, de când am plecat peste hotare, nu mi-a fost rușine să spun că sunt din Republica Moldova. Chiar și aici, în Moldova, am covoare pe perete, am un colț din tradiția noastră”.
Crede că prin astfel de acțiuni, mici și simbolice, pot fi sensibilizați oamenii simpli, care trebuie să înțeleagă că fiecare cetățean al R. Moldova suferă din cauza conflictului înghețat de pe Nistru:
„Foarte mult mă doare ce se întâmplă între cele două maluri ale Nistrului. Niciodată nu o să uit, atunci când înotam, un bătrân plângea pe malul Nistrului în genunchi. A spus că va lua în mormânt ceea ce fac. Fiecare cetățean suferă, dar nu e corect așa. Fiecare dintre noi poate să facă anumite lucruri simple, nu trebuie să faci ceva gigantic. Am spus atunci: dacă pentru fiecare kilometru înotat s-ar dona câte un euro, câte toalete s-ar putea face în școli…”.
Întrebat cum își explică legătura dintre apă și pace, lucrul asupra căruia întotdeauna încearcă să atragă atenția prin înot, Ion Lazarenco Tiron spune că totul este foarte simplu: „Apa este continuitatea noastră. Absolut totul este înconjurat cu apă, totul este conectat cu apă. Cu mii și mii de ani în urmă, prorocii spuneau că atunci când iei o mână cu apă, trebuie să îi mulțumești apei. Ea este cea mai bună sursă de energie. Înotând în apele Nistrului, eu m-am rugat Nistrului să unească acest popor despărțit de interese, să ne unească sufletele, să avem mai multă înțelepciune. M-am gândit că dacă o să înot în apele pământului cu aceeași rugăciune, cu același gând, apele vor spăla gândurile mele în toate colțurile pământului”.
Titlurile, premiile și trofeele pe care le-a obținut sunt o dovadă a faptului că a fost auzit și văzut. În 2019, Ion Lazarenco Tiron a fost candidatura Republicii Moldova la premiul Nobel pentru Pace, iar în 2018 a fost desemnat Omul Anului 2018 de Asociația Mondială de Natație în Ape Deschise.
„Am început să plâng ca un copil pe 3 ianuarie, când am fost sunat de președintele Asociației Mondiale. Când mi-a arătat harta cu colțurile lumii de unde am fost votat, pentru a obține acest titlu, am fost foarte emoționat. Am înțeles că Noua Zeelandă m-a auzit. Australia m-a auzit, America Latină, America de Nord m-a auzit. De Irlanda și Marea Britanie nici nu mai vorbesc. România m-a auzit. Asta mi-a dat plăcerea și gândul că poate nu azi, poate nu mâine, dar peste câțiva ani, cineva o sa zică: „Acest moldovean mi-a schimbat viața”. Asta mă face să fiu mândru că sunt moldovean”, spune Ion Lazarenco Tiron.
După toate succesele obținute și experiențele trăite, încearcă să motiveze oamenii să fie mai înțelegători, iubitori, să facă un bine aproapelui său. Organizează, ori de câte ori are ocazia, lecții motivaționale pentru elevii din R. Moldova. Spre exemplu, spune basarabeanul, după o lecție petrecută la Liceul Academiei de Științe a Moldovei, a fost sunat de directorul liceului, care i-a spus că în primele trei săptămâni, circa 120 de elevi s-au implicat în activități de voluntariat. Și asta îi aduce ce mai mare satisfacție.
Pe lângă lecțiile motivaționale, încearcă să inspire copiilor din R. Moldova un mod sănătos de viață. Spre exemplu, în localitatea sa de baștină Brăviceni, a construit un stadion.
„În primii doi ani noi am avut cinci copii care au mers în Chile și în Belarus la competiții, după ce am mers și am vorbit cu ei, i-am motivat și le-am oferit un spațiu unde să facă sport. Noi mai cumpărasem și saltele pentru trânte, karate și alte genuri de sport. Acestor copii trebuie să le arăți doar un pic de dragoste și să îi ghidezi, să le arăți drumul, să le oferi un spațiu unde să se dezvolte”, povestește basarabeanul.
Copiilor care vor să evolueze într-un anumit gen de sport, Ion Lazarenco Tiron le spune că, atâta timp cât ai un vis, acesta va rămâne doar un vis, dacă nu lucrezi asupra lui.
„De mic, prin sport m-am motivat să ies din sărăcie, să am mulți prieteni, să fiu mai bun, să mănânc mai sănătos. Prin sport am găsit și primul job în Irlanda.
Nu lăsați visul să se piardă. Lucrați asupra lui în fiecare zi, centimetru cu centimetru. Când ajungi sus, imaginea, viziunea de sus în jos este foarte frumoasă. Dar ca să ajungi sus, e nevoie de muncă, dedicație. Nu este nevoie doar de putere fizică, trebuie o minte de campion. Atunci când o să ai o viziune de campion, o să visezi la lucruri frumoase și o să depui energie, muncă, dragoste pentru a le îndeplini, atunci vei face lucruri enorme, indiferent de unde te tragi”.
După ape curgătoare și reci, Ion Lazarenco Tiron spune că își propună să ajungă în munți. Oricum, atât timp cât o să îl țină genunchii, basarabeanul spune că nu va înceta să își trăiască viața la maxim, să iubească, să muncească, să alerge și să își îndeplinească datoria față de univers.
Amintim că Gala Champions of Change 2020 se va desfășura pe 29 decembrie, ora 14.00, unde câștigătorii vor fi premiați, iar trei dintre ei vor obține un grant de 1000 de euro.
Champions of Change 2020 este un proiect implementat de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru România și Republica Moldova. Opiniile exprimate aparțin vorbitorilor și nu reflectă neapărat poziția FNF și LID Moldova.
No Comment