Cele mai bune podcasturi de ascultat în 2021


podcast

Având un format similar cu radioul, podcasturile prezintă de obicei o gazdă sau gazde care discută asupra unui anumit subiect. Acesta poate varia de la știri la gătit, intervievând invitați speciali, împărtășind povești personale. 

La fel cum a-ți porni o melodie sau un post de radio preferat, podcasturile sunt o modalitate excelentă de a vă menține mintea ocupată în timp ce faci alte treburi.

In the Dark

In the Dark  e o epopee de jurnalism de investigație, o analiză adâncă și nuanțată a felului în care rasismul e încorporat în sistemul care ar trebui să împartă dreptatea, un reminder despre rolul vital al jurnalismului într-o lume din ce în ce mai turbată. Povestea e așa: Curtis Flowers e un tânăr de culoare, acuzat că ar fi omorât patru oameni.

De mai bine de 21 de ani, se află în închisoare, timp în care a fost acuzat de șase ori pentru aceeași crimă. De fiecare dată, însă, a făcut recurs și a câștigat.

Echipa de la American Public Media demontează piesă cu piesă cazul ăsta și, odată cu el, felul în care funcționează sistemul de justiție american. Ba chiar reușește – ceea ce e absolut fabulos la podcastul ăsta – să facă niște descoperiri decisive pentru cazul lui Flowers, care în toți anii ăștia și-a susținut nevinovăția. 

Mind architect 

Pentru cei preocupați de dezvoltare personală, le recomand acest podcast. Folosind limbajul de zi de zi, Mind architect este o bună introducere în domeniul neuroștiinței și explorează subiecte legate de cum funcționează creierul și mintea noastră.

Dacă vrei să te cunoști mai bine, nu rata conversațiile dintre Paul Olteanu și invitații săi.

The moth podcast

The Moth organizează evenimente de storytelling unde amatori sau profesioniști vin să încânte, amuze sau emoționeze audiența. The Moth Podcast selectează cele mai bune povești de pe scenă și ți le aduce la ureche. Fiecare episod e un cumul de câteva povești scurte. Ascultați-l dacă vreți să râdeți, să plângeți și să învățați de la oameni ca voi cum să comunicați mai bine.

The Tim Ferriss Show

Tim e un tip deștept, obsedat de dezvoltarea personală. Podcastul lui e o serie de interviuri cu personalități din diferite domenii, care vorbesc despre ce-i pasionează și cum fac ei lucrurile un pic mai bine

Serial

Sezonul 1, despre misterul uciderii unei liceene americane, a făcut furori în lume. Ascultați episoadele în ordine și audiție plăcută!

Pentru multe alte podcasturi, dați un search pe Google sau într-o aplicație dedicată – mai ales dacă vă interesează un anumit domeniu.

Pentru mai multe sfaturi de podcast acesați pagina noastră Youth.md. Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporter Youth.md: Sulima Daniela

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Îți plac dezbaterile și spiritul competitiv? Vino la Clubul Dezbate a CMTC
Next Granturi pentru startup-urile conduse de femei în cadrul proiectului Women TechEU
Erica Protap
About the author

Erica Protap

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen + 15 =