Tendințele actuale ale societății, plasează sănătatea ca fiind una dintre cele mai importante priorități ale sale. Tot mai multe persoane apelează la sfaturile unui nutriționist, doctor sau prieten care este bine cunoscut cu această sferă, încercând să se mențină într-un mod de viață sănătos. De aceea, am decis să-i luăm un scurt interviu unui tânăr din Chișinău, administratorul grupului „Sănătate la pătrat” de pe Facebook, doctorand farmacist și asistent universitar, Andrei Uncu.
Cine este tânărul din spatele mesajelor haioase de pe facebook?
Acest tânăr sunt eu, mă numesc Andrei Uncu, am abia 29 ani și mesajele haioase de pe facebook sunt un hobby, o pasiune și un mod de socializare pe care l-am dezvoltat și cultivat în mine, fără să vreau, mai mulți ani la rând.
Cum ai defini profesia ta?
În ce ține de profesii, nu m-am oprit doar la una. Sunt doctorand farmacist și asistent universitar la USMF „Nicolae Testemițanu”. De asemenea sunt manager marketing la compania austriacă de producere a suplimentelor alimentare BiTONIC.
Ți-ai ales profesia deoarece erai pasionat de un mod de viață sănătos sau din alți factori?
Dacă la farmacie m-am dus din dorința de a fi de folos sistemului medical, pacienților, în marketing am ajuns întâmplător – fapt pe care nu-l regret nici o clipă. La moment pot spune că mă ocup cu marketingul farmaceutic, astfel încât ambele profesii îmi prind foarte bine. Iar cât despre modul sănătos de viață, după părerea mea acesta este perceput diferit la diferite vârste.
Nu pot să zic că asta m-a motivat să-mi aleg profesia, însă profesia mă motivează să optez pentru un mod sănătos de viață, an de an. De exemplu, eu mereu am fost supraponderal sau obez (când și cum). De curând am dat start unui proiect pe instagram – un jurnal de slăbit, unde eu sunt subiectul de studiu în misiunea nobilă de a aduce organismul la masa corporală sănătoasă. Celor interesați mă pot găsi la @radical.din.grasime.
Am văzut că distribui nenumărate postări ce țin de sănătate, ești un adept al unui mod de viață sănătos, de ce ai ales această cale?
Cum am mai zis, a duce un mod de viață sănătos este un lucru foarte individual pentru fiecare în parte. Mie îmi place să mă informez din surse științifice, pe care le utilizez atunci când mă pregătesc de orele de la facultate. Îmi place să discut cu colegii mei pe teme de mod de viață sănătos și am norocul să-l am ca și coleg de birou pe medicul nutriționist Sergiu Munteanu – asta-i un adevărat motivator de a adopta un mod de viață sănătos. Să distribui postări vine de la tendința de a educa oamenii.
Mulți nu au acces la informație veridică, sunt abonați la știri fictive, religioase sau fanatice, fără bază medicală sau științifică și cred în tot felul de aberații. Să luăm ultimul val cu cipurile și vaccinurile care au legătură cu 5G-ul lui Bill Gates. Asta mă întristează foarte mult. De aici și a pornit ideea de a crea o comunitate a oamenilor interesați de sănătate; pentru care vor să afle fapte argumentate.
Ce sfaturi utile și importante despre sănătate ai putea să ne împărtășești?
Cel mai elocvent sfat pe care îl pot da azi – fiți fericiți. Oamenii fericiți tind să fie mai sănătoși.
Cum ai descrie un mod de viață sănătos doar prin trei cuvinte?
Muncă. Odihnă. Fericire. Iar dacă mă apuc să argumentez toate astea, va trebui să scriem o carte, nu un simplu interviu.
Spre viitor ai dori să faci anumite seminare despre sănătate? Dacă da, de ce?
Încă nu m-am gândit la seminare de sănătate, pentru că, dacă sincer, nu am deloc timp liber. Ca alternativă, însă, cum am spus, am creat o comunitate unde, împreună cu colegii mei, specialiști din diferite domenii medicale, încercăm să postăm zilnic chestii interesante despre slăbit, alimentație, stomatologie, endocrinologie, reproducere, fertilitate, dermatologie, frumusețe și antiaging, cardiologie, șamd. O facem bazat pe fapte științifice, însă pe înțelesul tuturor. Comunitatea de pe facebook are un nume simbolic – Sănătate la pătrat. Vă așteptăm pe toți acolo!
Vizitează grupul public al lui Andrei Uncu pentru a începe ziua cu un surplus de cunoștințe și o doză de râs!
Reporter Youth.md: Evelina Ciutac
No Comment