Vrei să obții noi competențe în domeniul rețelisticii, să fii mentorat de specialiști din străinătate și să fii angajat într-o companie internațională? Atunci participă la cea de-a doua ediție a programului de angajare, lansat de compania Gilat Satellite Networks în parteneriat cu Tekwill Academy. Programul este conceput cu scopul de a instrui specialiștii și a …
Endava inițiază căutarea următoarei generații de talente în IT. Compania lansează astăzi perioada de aplicare pentru ediția de toamnă a programului de Internship, care vine cu mai multe noutăți. Astfel, a fost redusă perioada de înscriere la program până la o lună, precum și instituită regula primul venit – primul servit, adică procesarea cererilor și …
E posibil să fii un bun designer și să nu ai clienți, iar asta nu depinde de valoarea talentului. Pe data de 3 August participă la o discuție cu Alexandrin Buraga despre cum aplici strategii de comunicare și promovare care funcționează și aduc rezultat. Alexandrin Buraga, fondatorul biroului de design interior și proiectare AB+Partners, al …
Scrisoarea de intenție, sau scrisoarea de motivație, este actul care însoțește CV-ul oricărui candidat respectabil, și la fel cum sugerează și titlul, aceasta introduce motivele pentru care candidatul este potrivit pentru poziția respectivă. Pentru a avea o scrisoare de intenție cât mai bună, evită aceste greșeli comune în redactarea textului: Scrisoare prea scurtă Deși scrisoarea …
Ce zici de o dimineață cu aromă de cafea și digital marketing? Vino Duminică pe 1 august 2021, la ora 11:00 la o discuție despre greșelile ce trebuie evitate în marketingul digital. Acele greșeli care ne fac să pierdem foarte mulți bani, timp, resurse, clienți și vânzări. În cadrul evenimentului vom discuta despre urmatoarele 10 …
Ai auzit de burnout? Care sunt cauzele și consecințele acestui sindrom? Cum crezi, afectează angajații din orice domeniu sau doar o categorie profesională? Urmărește un nou LIVE organizat de MentorMe și află răspuns la aceste întrebări. Epuizarea mentală, fizică și emoțională apare în urma stresului acumulat pe termen lung. Insatisfacția față de activitatea desfășurată zilnic …
Tinerii s-au săturat de promisiuni generaliste și cer politicienilor propuneri concrete. Programul Challenger a organizat o dezbatere model prin care arată deputaților aleși pe 11 iulie 2021 cum vor tinerii să fie abordate problemele lor în noua componență a Parlamentului. Dezbaterea s-a desfășurat în format parlamentar. Tinerii au simulat activitatea Guvernului și Opoziției, care au …
Când te gândești la un loc de muncă bine plătit, găsești exemple în medicină, drept, psihologie, arhitectură. Cu toate acestea există joburi foarte puțin cunoscute dar incredibil de bine plătite. Cu toate că în urma unora există șansa să nu mai găsești ziua de mîine pentru a primi salariu, sumele ce le însoțesc s-ar putea …
Ești contabil/ă sau membru/ă al unui ONG și ai nevoie să cunoști mai multe despre evidența financiară și contabilizarea relațiilor de muncă în ONG? Centrul CONTACT te invită să te informezi din surse sigure. Participă la cea mai apreciată consultație în grup a anului 2020 și află cum poți să-și îmbunătățești relațiile financiare în cadrul …
AI în Acțiune te invită pe 27 iulie, începând cu orele 19:00, să cunoști mai multe despre Managementul resurselor umane în domeniul ML, proiecte AI de cercetare și bunele practici din domeniul AI. Invitatul special este Alex Burlacu, Team Lead în echipa Development Aid, având o experiență vastă în implementare de proiecte ML de cercetare …