Cea mai frumoasă lecție de patriotism, dăruire și implicare o avem de la Mariana Țurcan, campioană a schimbării din acest an, desemnată în cadrul Galei Champions of Change 2021. După cum se prezintă și dânsa, Mariana este „fiica universului”, fiind de părere că nouă ne aparține Terra, ne aparțin oportunitățile și acțiunile. „Este așa o …
În intervalul 17-25 septembrie, 10 tineri din Republica Molodva au participat într-un schimb de tineret numit ,,You(th) Voice Matters”, care a avut loc la Kiev, Ucraina. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul amplului program Erasmus+. În continuare, vom afla despre experiența Călinei Scutelnic, participantă în cadrul acestui Youth Exchange. Cum ai aflat despre …
[RO] Uite că se apropie cu pași repezi căldura iernii și m-am gândit să creăm ceva frumos împreună. Tot ce se cere de la tine este să scrii … o scrisoare (despre orice, încearcă să fii pe cât se poate de creativ/ă, poți descrie o zi din viață, eveniment, obiect, ceva la ce ții, un …
Se spune că în 1889, Raffaele Esposito, un brutar italian a preparat masa pentru o vizită a familiei regale și a vrut să impresioneze. Așadar, i-a servit cu pâine plată cu alimente care ar reprezenta cel mai bine culorile Italiei: tomate roșii, brânză mozzarella albă și busuioc verde. A fost foarte apreciată, ajungând în ziua …
Welcome to Young Europe! If you want to meet new people, have a good time, discuss current topics in a fun way and be a volunteer then you should apply at EYP. What is EYP? EYP Events, or “Sessions” bring together young people from all over Europe to discuss current topics in a fun, informal …
Rafturi ticsite cu titluri la cea mai mare căutare, atât fizic, cât și virtual găsești la librăria BookStore.md! Aceasta pune un mare accent pe familie. Așadar, poți merge oricând alături de ai tăi, pentru că veți găsi cu siguranță ceva pentru fiecare, de la mic la mare! Despre Bookstore.md: Ai ocazia să achiziționezi bestellere naționale, …
Somnul este esențial pentru buna funcționare și longevitatea celulară a organismului nostru. Respectarea unui regim de somn reprezintă un adevărat barometru al sănătății corpului. Fiecare ființă vie are nevoie de somn pentru a supraviețui. Somnul suficient și odihnitor protejează sănătatea mintală și cea fizica, crește calitatea vieții. Ajută creierul și organismul să se dezvolte armonios …
La data de 18 septembrie a avut loc în regim online cea de-a 2-a instruire, în cadrul programului de orientare în cariera “Un pas spre succes”. Participanții au avut parte de informare despre Oportunități naționale și internaționale. Au aflat despre diferite concursuri la care pot participa, organizații de voluntariat, concursuri care se desfășoară la moment. …
Asociația 𝐀.𝐋.𝐄.𝐆. organizează în perioada 27-30 octombrie ediția a XVI-a a Festivalului Egalității de Gen, o campanie anuală de conștientizare prin care încurajăm în special tinerii să depășească stereotipurile de gen și să construiască o lume în care fiecare persoană poate să-și îndeplinească visurile, fără să se lovească de discriminare și violență. Tema Festivalului este …
Urmărește LIVE un eveniment marca America House despre abilitarea economică a femeilor. Evenimentul va avea loc pe 22 octombrie 2021, ora 11:00. Abilitarea economică a femeilor este esențială pentru un viitor prosper în Republica Moldova. Într-o țară în care femeile constituie 52% din populația totală, femeilor trebuie să li se acorde oportunități egale de educație …