30 de fete și femei din sudul țării, absolvente ale programului „ICT4Women Cahul” lucrează la proiecte de succes ale companiilor internaționale chiar de la biroul de acasă. Și-au obținut joburile prin intermediul platformelor de recrutare. S-au pregătit pentru această zi timp de 5 luni. Au studiat mai multe cursuri în domeniul IT, mentorate de profesioniști …
Urșii panda sunt printre cele mai iubite animale din lume, însă, din păcate, sunt o specie vulnerabilă. Experții susțin că mai există deja mai puțin de 1.900 de urși panda sălbatici și aproximativ 600 în centrele de împerechere și grădinile zoologice din întreaga lume. Așa că am strâns aici 5 lucruri despre ei pe care …
DIACONIA CAUTĂ VOLUNTARI ÎN CADRUL CAMPANIEI DE PAȘTI „MASA BUCURIEI” În acest an, Diaconia lansează cea de-a 13-a ediție a Campaniei de Paști „Masa Bucuriei”. Echipa te îndeamnă să fii voluntar în ziua colectei de produse alimentare, desfășurată la data de 16 aprilie, în mai multe rețele de magazine din Chișinău și teritoriu. Campania de …
În lume există mai multe organizații și ONG-uri a cărora obiectiv comun este conservarea patrimoniului natural de mediu al planetei. Interesele sale de bază sunt studiul și diseminarea informațiilor despre importanța conservării mediului, reducerea poluării mediului, conservarea biodiversității și stabilirea ariilor speciale protejate. În continuare îți vom prezenta câteva dintre aceste organizații. Pace verde Numele …
Spune-mi ce fel de obiceiuri de dimineață ai, ca să-ți zic ce fel de zi o să ai! Da, pare greu de crezut, dar o rutină bună, imediat după ce te trezești, poate să-ți transforme întreaga zi într-una mai productivă și mai frumoasă. Nu trebuie să faci nimic prea complicat! Ți-am pregătit o listă de …
Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală ”Anima” de cca 10 ani susține și dezvoltă sectorul de tineret din țară. Anul 2021 s-a remarcat prin implicarea și aderarea organizației la politicile de promovare a serviciilor destinate tinerilor NEET. În cadrul inițiativei ”No-Te despre tinerii NEET”, echipa Anima a lansat o campanie de advocacy la nivel local, …
Protejarea mediului înconjurător a devenit în ultimii ani un lucru la care cei mai mulți dintre noi am început să fim foarte atenți și tocmai de aceea au apărut tot mai multe soluții de reciclare. Specialiști din întreaga lume au avertizat de-a lungul timpului că trebuie luate măsuri pentru ca planeta să rămână un loc …
Tradițional, la 1 martie în Republica Moldova se sărbătorește Mărțișorul. Acesta fiind considerat și un simbol al primăverii, împletit din fire albe și roșii, se prinde la piept și se poartă timp de o lună. Așa se face că Mărțișorul este întâlnit și în alte țări, precum: România, Bulgaria, Serbia, Macedonia sau Albania. Dăruirea unui …
Dragobetele reprezintă o sărbătoare populară, celebrată de români, în mod tradițional, pe 24 februarie. Cunoscută ca și sărbătoarea iubirii la români, dispune de o mulțime de tradiții și obiceiuri respectate cu strictețe până în zilele noastre. Dragobetele tradițional se sărbătorește pe 24 februarie. Marcel Lutic a observat ca acestea se află „în preajma zilelor Babei …
În ceața translucidă, Stă un schelet plecat… M-apropii, călcând ușor pe cioburi. E chinuitul nuc, a cărei vertebre rupte Atârnă în bătăi de soare. Își strânge pletele cu un brâu, Și cochetează cu vântul libertin. Afară plouă, plouă cu frunze Mii de victime ale unui zbor subit Stau de-a lungul potecii. Imagine dezolantă, Ușor i …