Sistemele „AI text-to-image” au explodat în lumea virtuală, facându-și apariția pe cea mai populară rețea de socializare: TikTok. Platforma video a adăugat recent un efect numit „AI greenscreen”, ce le permite utilizatorilor să transforme un text într-o imagine generată de un software. Imaginea poate fi utilizată în fundalul unui videoclip, devenind o unealtă valoroasă pentru …
Târgul de Carieră a Profesorilor de Limba Engleză (ELT Career Fair) este un eveniment organizat cu regularitate de META Moldova ONG și a ajuns la cea de-a 5 ediție. Profesorii de Limba Engleză din țară sunt invitați să participe la un șir de sesiuni axate pe schimbul de experiență a cadrelor didactice precum și schimb de idei …
Mihail Drumeș face parte din scriitorii de aur ai secolului, datorită lucrărilor sale care i-au adus faima. Născut în anul 1901, acesta a fost un dramaturg, nuvelist, realizator de proză scurtă și romancier român, foarte popular mai ales în perioada interbelică. Astfel, îți prezentăm mai jos patru dintre lucrările sale, care au rămas la fel …
Știm unde sunt cele 7 minuni ale lumii antice, cu excepția uneia, Grădinile Suspendate ale Babilonului, care rămân cel mai misterios tezaur al lumii vechi. Babilonul era vestit pentru arhitectura maiestuoasă, grădinile suspendate şi piramidele în stil mesopotamian ce aveau un templu pe ultima platformă. Acesta a fost unul dintre cele mai impresionante oraşe din …
Tohateen Hub în colaborare cu Youth.md organizează cel mai tare training “Arta Comunicării” pentru tineri! Ce îți oferă training-ul? Acesta vine în sprijinul tinerilor care doresc să posede arta de a comunica eficient cu cei din jur și de a-și impune opinia corect;Interacțiune cu persoane noi;Petrecerea timpului productiv. Când?Duminică, 21 august 2022, ora 15:00 Unde?Tohateen …
Atunci când vorbim despre un stil de viață sănătos, dezvoltarea personală este la fel de importantă ca sportul și alimentația. Inteligența Emoțională este un subiect destul de interesant și abordat în ultima perioadă, iar dezvoltarea personală a unei persoane trebuie să înceapă implicând și conceptul respectiv. Inteligența emoțională (EQ) este definită prin abilitatea de a …
Sondaj// Oferă-ți opinia despre educația de mediu și participă la tombolă cu produse eco! Schimbările climatice sunt realitatea de peste fereastră – case inundate, grădini secate, caniculă vara-ntreagă urmată de decalaje de temperatură agresive, ploi ce spală tot în fața lor… Ce știu oamenii despre mediu, ce vor să știe? Care grupuri sunt mai interesate …
Alianța Biciclete Chișinău vă invită la primul eveniment din cadrul campaniei #PostersOnTheMove! Vino să discuți despre locul bicicletei în spațiul urban! Cum transportul pe care îl folosim în oraș ne influențează viața? Ce este mobilitatea urbană și care poate fi rolul transportului alternativ?Dacă ți-e curios să afli mai mult despre comunitatea bicicliștilor din Chișinău și …
Testare vocațională// “Să te simți încrezător este absolut necesar pentru a-ți atinge oportunitățile. Este un clișeu, dar oportunitățile sunt rareori oferite, ele sunt prinse.”, spune Sheryl Sandberg. Iată de ce, PNTP organizează un nou eveniment inedit, aflat la prima sa ediție. Pe data de 22 august, la ora 13:00, în incinta Direcției Generale de Ocupare …
Asociația EcoVisio organizează instruiri și alte activități diverse timp de mai mulți ani. Aceasta își propune prin intermediul feedback-ului să afle dacă reușește să vă ofere ceea ce avea stabilit (dar și ceea ce vă doriți voi). De asemenea, intenția este de a afla la ce ar fi bine să mai lucreze. Ești invitat să …