AO Asociația pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii” angajează asistent social pentru proiectul „Asistență socială și medicală a refugiaților și solicitanților de azil în Moldova”.   Responsabilități: planificarea strategică și operațională a activităților relative postului și implementarea eficientă a acestora, inclusiv monitorizarea și raportarea. implementarea şi respectarea obligaţiilor contractuale, relative postului, care decurg din acordurile de parteneriat …

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a lansat Programul de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret, care are drept scop susținerea și dezvoltarea sectorului de tineret din Republica Moldova. La concurs pot aplica doar organizațiile necomerciale în care tinerii constituie 2/3 din numărul de membri şi din componenţa organelor de conducere, iar scopurile lor statutare sunt …

Asociația Promo-LEX lansează Programul PromoTE, o platformă de activism și învățare live a drepturilor omului și a democrației, destinat tinerilor din Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 16-25 ani. Programul prevede un curs de instruire cu durata de 14 luni, bazat pe învățare practică, care oferă acces la expertiza și experiența Asociației Promo-LEX în domeniul drepturilor omului, …

Echipa SBC-HR lansează concursul pentru ocuparea postului de Coordonator în departamentul de producere, în cadrul unei companii producătoare de mobilă. Vi se propune: salariu: 8 000 MDL (net); angajare oficială; program de lucru: Luni-Vineri, de la 08:30 până la 17:30; pachet social; instruire continuă și dezvoltare profesională; achitarea prânzului. Responsabilități principale: identificarea și încheierea contractelor …

În data de 29 decembrie, Filarmonica Națională S.Lunchevici în parteneriat cu Ambasada SUA în R. Moldova te invită la un extraordinar Concert de Revelion, cu participarea orchestrei simfonice din Tiraspol sub bagheta dirijorală a lui Grigorii Moseiko. Programul concertului va cuprinde cele mai frumoase lucrări din creația compozitorilor americani L. Bernstein, F. Loewe, J. Kern, …

În contextul aprobării de Parlament a noului sistem electoral și pornind de la rolul bibliotecilor ca promotor al educației civice, IREX, cu suportul financiar al Ambasadei SUA în Republica Moldova, lansează o campanie de informare a alegătorilor în cadrul celor a peste 600 de biblioteci publice din Republica Moldova. Îndeamnă rudele, vecinii și prietenii să …

HelpAge International ajută persoanele în vârstă să își revendice drepturile, să facă față discriminării și să depășească sărăcia, astfel încât să poate duce o viață demnă, sigură, activă și sănătoasă. Organizația selectează persoană, full time, care să asigure necesitățile de comunicare și relații cu presa, pentru postul vacant de Ofițer de Comunicare. Ofițerul de Comunicare va: asigura vizibilitatea …

Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova (AMM) selectează 50 de femei cu diverse tipuri de dizabilități care vor participa într-un program de capacitare civică și politică pentru a pregăti viitoare candidate la alegerilor locale din 2019. Programul vine cu o abordare inovativă asupra soluționării problemelor la nivel local și îți oferă o oportunitate unică de a te implica și …

Vrei să te bucuri de muzică de suflet, alături de prieteni, colegi sau familie? Vino la concertul Via Dacă și fă posibil acest lucru. Ler este farmecul din basme care aduce transformаrea miraculoasă. Via Dacă vine cu un concert live de Crăciun ca să adune cât mai mulți, să ne fie drag unii de alții, …

Dorința Danielei Caraman este să devină specialistă în domeniul limbilor străine și să-și construiască propriul birou de traduceri. Până atunci, pentru că e pasionată de limba engleză și pentru că vrea să transmită copiilor din satul Grătiești ceea ce cunoaște ea, în luna noiembrie, 2018, Daniela a lansat proiectul „English means abilities” – un club …