„Biblioteca Națională – Dimensiune identitară a țării. 190 de ani de la fondare”. Expoziție de documente


Cu prilejul aniversării a 190 de ani de la fondare, Biblioteca Națională a Republicii Moldova în colaborare cu Agenția Națională a Arhivelor, organizează în perioada 15 august – 15 octombrie 2022  expoziția cu genericul „BIBLIOTECA NAȚIONALĂ – DIMENSIUNE IDENTITARĂ A ȚĂRII. 190 DE ANI DE LA FONDARE”.

Biografia actualei Biblioteci Naţionale a Republicii Moldova începe la 22 august 1832, data la care a avut loc inaugurarea Bibliotecii Publice GubernialePrintre ctitorii acesteia se numără Petru Manega, doctor de drept, venit de la Bucureşti şi ales epitrop, care s-a ocupat de găsirea localului, directorul şcolilor din regiunea Basarabiei A. Grinevici, care a adaptat statutul bibliotecii publice din Odesa la cea din Chişinău. La baza fondului iniţial de carte a stat biblioteca particulară a colonelului I. P. Liprandi (428 vol.). Primul bibliotecar a fost Gavriil Bilevici, un intelectual cu studii făcute la Cernăuţi, profesor la Gimnaziul nr. 1 de băieţi din Chişinău, unde a fost găzduită un timp biblioteca. De-a lungul celor 190 de ani Biblioteca a avut diverse locaţii şi a purtat diferite denumiri, în funcţie de situaţia social-politică din ţară: Biblioteca Publică Gubernială (1832-1875), Biblioteca Publică din Chişinău (1876-1939), Biblioteca Republicană de Stat a RSSM (1940-1990), Biblioteca Naţională (din 1991).

Expoziția cuprinde circa 130 de documente din colecțiile BNRM și 19 dosare oferite de către Agenția Națională a Arhivelor, printre care adresarea guvernatorului Basarabiei referitoare la deschiderea Bibliotecii Guberniale din Chișinău (19 august 1822); liste cu publicații interzise, publicații necunoscute și publicații nerecomandate pentru lectură pe teritoriul Basarabiei; dosar referitor la Biblioteca Publică din Chișinău și fondul ei de carte; rapoarte de activitate ale bibliotecarilor Bibliotecii Publice; rapoarte și corespondență referitoare la resursele financiare utilizate pentru întreținerea Bibliotecii Publice din Chișinău etc.

Documentele din colecțiile BNRM au fost sistematizate în 10 compartimente:
  • Prima bibliotecă gubernială din Basarabia (primele documente arhivistice, directorii, clădirile, primele rapoarte ale bibliotecii publice din Chișinău);
  • Repere istorice (documente de epocă, directorii bibliotecii, biblioteca în blocul nou, imagini din anii 50-80 ai sec. XX);
  • Reforma bibliotecară (schimbarea denumirii Bibliotecii (1990), concepția Bibliotecii Naționale, programe, proiecte, fotografii);
  • Biblioteca Națională pe calea integrării europene (relații internaționale, CENL,Centrul Pro-European de Servicii și Comunicare, Centrul ONU, documente, pliante);
  • Proiectele Bibliotecii Naționale (SIBIMOL, Biblioteca Națională Ddigitală „Moldavica”, Salonul Internațional de carte Bookfest, Programul LecturaCentral, Proiectul “Salvgardarea Hrisoavelor basarabene din perioada ţaristă (1812-1917)”, Proiect susținut de Guvernul Japoniei);
  • Publicațiile Bibliotecii Naționale. Monografii, culegeri, publicații instructiv-metodice;
  • Publicații de referință (calendare, bibliografii, biobibliografii, ghiduri);
  • Ediții periodice de specialitate;
  • Publicații de sinteză;         
  • Materiale de prezentare și promovare.

Expoziția poate fi vizitată începând cu 15 august 2022 la Biblioteca Națională (str. 31 august 1989 78 A, blocul central, spațiul expozițional, etajul I).

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Centrul Republican al Voluntarilor (RVC) vă invită la Expoziția de fotografie „Love Story”
Next „Descoperă limba semnelor”! Eveniment organizat de Tinerii Ambasadori Europeni din Moldova
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply