Audrey Hepburn – o icoană a stilului și bunătății în cele mai elegante forme


audrey hepburn

Audrey Hepburn a fost una dintre cele mai impozante personalități feminine din secolul trecut, care a lăsat o amprentă deosebit de importantă în patrimoniul internațional al vremii. Ea a activat ca actriță de teatru ș film, model, filantrop și dansatoare.

Audrey Hepburn a fost o actriță de origine anglo-olandeză, născută ca Audrey Kathleen Ruston la 4 mai 1929 în Ixelles, Belgia. Tatăl său era englez, iar mama ei provenea dintr-o familie aristocrată olandeză. În 1935 părinții au divorțat, iar Audrey a studiat la o școală de fete din Kent, Anglia. Însă în 1939, odată cu cel de-al II-lea Război Mondial, Audrey împreună cu mama sa au emigrat în Arnhem, Olanda. Acolo a studiat la Conservatorul din localitate.

Anume atunci, încă copil Audrey a fost nevoită să ascundă faptul că avea origini englezești (deoarece Olanda se afla sub ocupația Germaniei naziste). Trebuia să vorbească doar limba olandeză, să se prezinte sub un alt prenume și chiar să transmită bilețele spionilor britanici din teritoriu. Tot atunci, a început să sufere de malnutriție, acompaniată de o anemie acută și astm. Deși peste ani de zile, silueta ei era una miraculoasă, Audrey știa adevăratul preț al acesteia.

După război a locuit o perioadă la Amsterdam, apoi la Londra, studiind la școala de balet ,,Madame Rambert’’. Deși Audrey era străduitoare, nu a reușit să-și îndeplinească visul. Învățătoarea ei de dans nu i-a permis să studieze mai mult, fiindcă era prea înaltă și prea slabă.

O perioadă a lucrat ca model, pentru a se întreține, devenind muza multor creatori de modă. Renunțând la balet s-a dedicat actoriei, un domeniu în care putea excela. Primul său rol important l-a avut în ecranizarea romanului Gigi de Sidonie Colette, cea care a văzut în Audrey personajul creat pentru roman. Această colaborare i-a adus o faimă imediată.

Datorită filmului Roman Holiday ea a fost premiată cu Globul de Aur și Oscar. Anume după acest tablou cinematografic, actrița a fost îndrăgită de toată lumea. Cele mai populare filme cu participarea lui Audrey Hepburn sunt : Mic dejun la Tiffany și My Fair Lady.

 Audrey Hepburn a fost ambasadoare UNICEF. În ultimii ani de viață a călătorit foarte mult pentru a ajuta familiile din statele africane și pentru a sensibiliza opinia publică despre problemele existente în unele comunități. A decedat în 1993 în urma unui cancer de colon.

Audrey Hepburn este considerată și în prezent un model de frumusețe și eleganță fizică și sufletească. În pofida unei copilării petrecute în timpul unui Război Mondial și în pofida unei vieți grele a reușit să devină o personalitate remarcabilă în lumea cinematografiei mondiale.

Dacă dorești să cunoști mai multe personalități remarcabile, urmărește paginile de Facebook și Instagram și canalul de Telegram al platformei. Join Us!

Reporter Youth.md: Cătălina Bezer

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la Spring Academy pentru lucrătorii de tineret alături de participanți din cinci țări
Next Job pentru tineri // Internews în Moldova angajează asistenți/te pentru National Geographic Photo Camp
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × two =