Asociația Techsoup lansează Meet and Code 2023. Vezi condițiile de participare


Asociația Techsoup lansează ediția 2023 a „Meet and Code”, inițiativa ce transformă limbajul de programare și tehnologia într-o experiență educativă pentru copii și adolescenți din România și Republica Moldova.

Asociațiile moldovene care vor să desfășoare activități de programare sau pentru dezvoltarea altor abilități digitale ale tinerilor pot particpa pentru o microfinanțare până pe 13 septembrie 2023.  

Peste 20 de mii de copii și tineri din România și Republica Moldova au folosit dispozitive digitale și linii de cod într-un mod creativ prin intermediul programului: de la simularea unei călătorii pe lună, crearea de personaje de povești și jocuri, la construirea de proiecții pentru orașele viitorului. Mai mult, unii dintre ei au folosit chiar roboți pentru a aborda și a căuta soluții la problemele sociale și climatice din comunitățile lor.

Nevoia programului coordonat de Asociația Techsoup este cu atât mai mare în condițiile în care:

  • Un studiu al Băncii Mondiale unde au fost chestionați experți din Republica Moldova arată că peste jumătate dintre aceștia (58%) cred că instituțiile n-au suficientă capacitate pentru a susține digitalizarea educației.
  • La nivelul României, doar 28% dintre cetățenii români dețin competențe digitale de bază, comparativ cu media europeană de 54%. În privința competențelor digitale avansate, procentul scade la 9%, în timp ce media europeană este de 26%, arată studiul DESI realizat de Comisia Europeană.

Micro-finanțările “Meet and Code” sunt disponibile pentru organizațiile non-profit, inclusiv asociații de părinți, elevi, profesori etc. Fiecare organizație poate primi maximum trei granturi, a câte 300 de euro, cu condiția ca cele trei activități să fie diferite.

Înscrierile se pot realiza până la data de 13 septembrie 2023 pe website-ul oficial al programului: https://meet-and-code.org/md/md/registration-info 

Pentru a putea aplica la “Meet and Code”, ONG-urile moldovene trebuie să fie întâi înregistrate și validate în Programul TechSoup Moldova. Înscrierea durează doar câteva minute, iar procesul este explicat pas cu pas în tutorialul de mai jos:https://www.youtube.com/watch?v=kbO3veuIfZQ 

Evenimentele propuse pot fi de tip offline, online sau hibrid și trebuie să fie centrate pe programare sau tehnologie pentru copii sau tineri. De menționat este și că activitățile vor avea loc în perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2023. 

Evenimentele de programare și digitalizare înscrise în programul coordonat de Asociația TechSoup România și TechSoup Moldova au ca obiective: 

  • celebrarea diversității și sprijinirea grupurilor dezavantajate;  
  • dezvoltarea abilităților de programare și digitale ale copiilor și tinerilor; 
  • propunerea unui format de învățare practică;  
  • încurajarea muncii în echipă pe diverse categorii de vârstă și abilități (atât tehnice, cât și de design, comunicare etc.);  
  • combinarea activităților și noțiunilor într-un mod transdisciplinar;  
  • gestionarea provocărilor din viața reală;  
  • sprijinirea gândirii critice, autonomiei și rezolvării de probleme. 

Până în acest an, 213 ONG-uri au realizat 519 de activități educaționale de programare și tehnologie care au ajuns la peste 20.918 de copii și tineri în cadrul programului coordonat în România și Republica Moldova de către Asociația Techsoup. 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Curs de Educație Financiară pentru Femei - Bani la Feminin
Next Gratuit // Programul de educație antreprenorială marca ODA
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply