Asociația Promo-LEX te invită la două ateliere de instruire în domeniul combaterii discriminării

promo lex, discriminare, atelier, oportunitate

Asociația Promo-LEX invită specialiști în drept, actori statali și reprezentanți ai societății civile la două ateliere de instruire în domeniul combaterii discriminării. Obiectivul atelierelor este de a facilita schimbul de experiență în combaterea discriminării. Un accent important se va pune pe experiența cehă cu utilizarea metodei de testare situațională.

Activități ulterioare: Vizită de Studiu în Cehia & Testare Situațională

Grup țintă: În cadrul atelierelor sunt invitați să participe avocați, juriști, studenți ai facultăților de drept, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și mass-media, asistenți sociali, angajați ai instituțiilor publice, precum și alți actori statali și non-statali, care au tangență cu domeniul combaterii discriminării, lucrează cu grupuri de persoane vulnerabile și sunt interesați de subiect.

Număr de participanți: în total, vor fi selectați 35 de participanți pentru ambele ateliere.

Echipa de formatori: atelierele vor fi livrate de către experți din cadrul organizației cehe “Poradna pro občanství/Občanská a lidská práva”. De asemenea, în cadrul atelierelor vor participa fostul Ministru al Muncii și Afacerilor Sociale și Ombudsmanul din Republica Cehă, care vor împărtăși bunele practici în combaterea discriminării, inclusiv prin intermediul testării situaționale și a litigării strategice.

Data:

  • Atelierul de instruire Nr. 1 / 22-23 Iulie, 2019/ mun. Chișinău (ziua 1: 9.30 – 17.30; ziua 2: 9.30 – 13.30)
  • Atelierul de instruire Nr. 2 / 24 iulie 2019 / mun. Bălți (9.30 – 18.00)

* Ambele ateliere vor avea o agenda similară, dar atelierul din Chișinău va fi mai detaliat decât cel din Bălți. Astfel, doritorii pot aplica pentru participare doar la un singur atelier.

Locația: atelierele vor fi organizate în mun. Chișinău și mun. Bălți (locația exactă pentru fiecare atelier va fi comunicată doar participanților selectați).

Limba de lucru: Engleză
Va fi asigurată traducerea simultană în limba română sau rusă, conform preferințelor participanților.

Cheltuielile: Costurile aferente participării în cadrul atelierelor vor fi acoperite de către organizatori. Pentru participanții din afara mun. Chișinău și mun. Bălți vor fi rambursate costurile de transport.
Participarea în cadrul atelierelor este gratuită.

Doritorii de a participa în cadrul atelierelor trebuie să completeze formularul ONLINE

Data limită de înscriere pentru participare în cadrul atelierelor –  9 iulie 2019, ora locală 23.59.
Persoanele selectate pentru participare în cadrul atelierelor vor fi contactate până la data de 12 iulie 2019.
* Doar persoanele selectate vor fi contactate.

Criterii de selectare a participanților:

  • Relevanța candidatului din perspectiva grupului țintă;
  • Interes pentru subiectul atelierelor;
  • Potențial și motivație de a activa în domeniu.

Pentru informații suplimentare, contactează:
Olga Manole, Coordonatoare de Program
Programul Drepturile Omului
Asociația Promo-LEX
Tel/Fax: (+373 22) 450024
e-mail: olga_manole@promolex.md

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous OccupyGuguță și Clubul de Jocuri Intelectuale te invită la Cupa de vară la „Ce? Unde? Când?”
Next Testează-ți puterile la cel de-al treilea campionat de triatlon în aer liber din Moldova – „Triathlon Triumph”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen + 1 =