Asociația Oberliht anunță un concurs de granturi pentru sprijinul artiștilor independenți


granturi pentru artiști indpeendenți

Asociația Oberliht în parteneriat cu CEC ArtsLink și Coaliția Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova anunță un concurs de granturi pentru sprijinul artiștilor/elor și lucrătorilor/oarelor independenți/e din sfera culturii din Republica Moldova, care au fost afectați/e de situația pandemică declarată în legătură cu virusul COVID19.

Prin acest apel vor fi distribuite în jur de 30 de granturi în mărime de 5000 lei fiecare, drept suport financiar acordat artiștilor/elor și lucrătorilor/oarelor din sfera culturii, care nu au putut să își exercite activitatea profesională integral sau parțial, fiind limitați/e de restricțiile impuse în urma declarării Stării de urgență urmată de Starea de alertă în sănătate publică, începând cu 17 martie 2020.

Cine poate aplica?

La apel sunt invitați/te să răspundă artiștii/elecuratorii/oarelecriticii/lejurnaliștii/ele și activiștii/ele culturali/e, care activează autonom și care produc conținut artistic într-un mod independent, indiferent de comanditar (fie el public sau privat), și care au întâmpinat dificultăți financiare sau de alt ordin create de situația pandemică (au activat în lipsa unui contract de muncă pentru perioada martie-octombrie 2020 etc.).

Apelul se adresează creatorilor/oarelor ce activează în domeniul artei contemporane, realizând lucrări și proiecte pe parcursul ultimilor 3 ani ce susțin experimentul în artă.

Domenii eligibile:

– lucrări de artă realizate în spații publice cu scopul democratizării spațiului urban
– lucrări de artă ce atenționează asupra unor inegalități de ordin social și lipse
– lucrări de artă politică care urmăresc inițierea unor discuții pe marginea unor subiecte de interes public excluse din discursurile oficiale / drept alternativă unor discursuri dominante
– forme experimentale de curatoriat (valorificarea unor spații publice abandonate, activarea unor spații culturale alternative prin artă, lucrul cu comunitățile, proiecte de educație și cercetare artistică)
– critică și jurnalism cultural (studii și publicații la tema artei contemporane / articole scrise pe marginea activității desfășurate de organizațiile și inițiativele culturale independente)
– activism cultural și activități de advocacy în domeniul culturii îndreptat spre dezvoltarea scenei culturale independente și crearea unor condiții mai bune pentru lucrătorii culturali
– și alte activități, programe, etc.

Procedura de aplicare:

Doritorii de a depune dosarul de participare sunt rugați să completeze acest formular.

Data limita pentru depunerea candidaturii este 13 noiembrie 2020, ora 23:59.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous CCI a RM invită la dialogul online „Produse de E-guvernare în beneficiul businessului”
Next Descoperă-l pe Emil Loteanu şi opera lui cinematografică
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply