Artcor Writing Month startează cu un atelier cheie pentru cei interesați de Ficțiune – Crearea Personajelor.
Participând la atelier veți avea posibilitatea să cunoașteți:
1. Rolul personajului în desfășurarea narațiunii.
2. Aventurile exterioare și transformarea interioară a personajului în formatul „want vs need”.
3. Calea eroului/hero’s journey, subiectele de bază și teoria conflictului.
4. Dezvoltarea subiectelor și formularea ideilor succint și cuprinzător. Scrierea logline-ului pentru propria istorie.
Atelierul va fi transmis live pe pagina Artcor și pe paginile partnerilor. Workshopul se va ține în limba engleză.
Svetlana Grossu este regizoare, animatoare și profesoare născută la Chișinău, Republica Moldova. Studiile și cariera profesională a dezvoltat-o la Moscova, în Rusia.A studiat la: VGIK, Mitta Film School, Cinemotion, Russian State University for the Humanities, New York Film Academy, Narratorika, Schoolism.
A debutat drept regizor de videoclipuri muzicale, reclame și filme de animație pentru proiectele: Fabule pentru Iepuri, Dunno and Barrabass, People, Lullaby de Crăciun, Optimus Mundus, Three Suns, M&Ms, Pepsi.A lucrat ca director artistic în reviste precum: Big City, New Witness, Crocodile.
A realizat cursuri de autor cu E. Dobrova „Dramaturgia unui basm”; „Dramă de film pentru scriitori” la școala „Bookworker” și atelierul literar „Media School”.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Institutul Francez din România, alături de care lansăm cât de curând concursul de „Ficțiune Interactivă”.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment