Aplică la Modelul OSCE pentru Tineri 2022. Dacă ești student, vrei să-ți îmbunătățești abilitățile de negociere și să cunoști mai multe despre OSCE, nu ezita!


OPORTUNITATE PENTRU TINERI. Dorești să-ți îmbunătățești abilitățile de negociere, să cunoști mai multe despre OSCE și procesul de luare a deciziilor bazat pe consens? Aplică până pe 26 septembrie și participă la Modelul OSCE pentru Tineri – 2022.

Anul acesta, Misiunea OSCE în Moldova organizează a IX-a ediție a Modelului OSCE pentru Tineri, un joc de simulare care implică tinerii în soluționarea conflictelor, prin reproducerea activității Consiliului Permanent al OSCE în timpul unei situații de criză. Participanții vor reprezenta un stat participant la OSCE și alți actori relevanți care colaborează pentru soluționarea unei crize.

În cadrul evenimentului de patru zile, participanții sunt instruiți pentru formarea abilităților de negociere și află despre activitatea OSCE, structurile sale, procesul de luare a deciziilor în bază de consens, dar și despre istoria Organizației.

Misiunea OSCE în Moldova caută 30 de studenți universitari motivați sau absolvenți recenți din Bălți, Chișinău, Comrat și Tiraspol, care doresc să devină diplomați pentru o zi.

Dacă doriți să participați, trimiteți formularul de aplicare completat și CV-ul la ModelOSCE@osce.org, indicând „Model OSCE” în linia de subiect.

Termen-limită de aplicare: 26 septembrie 2022.

Participarea la Modelul OSCE este gratuită. Cazarea, transportul și mesele vor fi asigurate pe durata evenimentului.

Modelul OSCE are scopul de a consolida încrederea și îmbunătăți dialogul între tineri – bărbați și femei – de pe ambele maluri ale Nistrului. Modelul OSCE a fost organizat pentru prima dată de Misiunea OSCE în Moldova în 2013.

Aflați mai multe despre Modelul OSCE din broșura de mai jos și citiți despre edițiile anterioare ale Modelului OSCE aici și aici.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Oportunitate pentru reporteri din presa locală: program de workshop-uri interactive organizate de RISE Moldova
Next Ai între 16-21 de ani? Te poți înscrie la Școala de advocacy pentru tineri organizată de EDYN Moldova!
Ecaterina Braguță
About the author

Ecaterina Braguță

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 7 =