Îndrăgita trupă moldovenească de rock alternativ, Alternosfera, revine la Chișinău, pe 23 noiembrie la Hala Moldova Film cu un concert de zile mari.
După un turneu de promovare a celui mai recent album – ,,Arhitectul Din Babel” în România, Alternosfera revine acasă cu un nou concert: Postscriptum din Babel. După o lipsă de aproape un an de pe scenele din Chișinău, organizatorii acestui eveniment promit o producție specială, cu sunet de calitate, lumini și proiecții video, iar trupa vine cu un program extins.
Alternosfera este o formație de rock alternativ, din Chișinău, Republica Moldova, fondată în decembrie 1998, activă în prezent. Membrii formației, Marcel Bostan, Marin Nicoara, Eugen Berdea, Dumitru Costin, Sergiu Aladin, pe parcursul existenței trupei au reușit să-și bucure fanii cu șapte albume.
Cel mai recent este albumul din acest an: ,,Arhitectul Din Babel” care a încununat marcarea a 20 de ani de existență a trupei. Printre cele mai populare piese ale acestui album sunt: Fântânile, Timpul, Lucis, Rachetele și Unu, doi. Biletele le puteți găsi și achiziționa pe iTicket.md.
Alte evenimente culturale le găsești pe platforma Youth.md.
No Comment