Ai o idee pentru o inițiativă sau un proiect dedicat dezvoltării comunității IT? Tekwill Ambassadors Program te ajută să o realizezi

tekwill ambassadors, program de granturi, oportunitate

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC lansează ediția a II-a a Programului „Tekwill Ambassadors”, o inițiativă prin care oportunitățile de dezvoltare vin mai aproape de toți cei interesați și le oferă susținerea și resursele necesare pentru a atinge performanța în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC). Programul este realizat cu susținerea financiară din partea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill”.

În cadrul Programului, pe direcția „Comunitate”, vor fi susținute inițiativele și proiectele dedicate dezvoltării comunităților din domeniul Tehnologiilor Informaționale prin acțiuni educaționale și de consolidare a antreprenoriatului. Propunerile de proiecte por fi înaintate de persoane  fizice, organizații non-guvernamentale, companii și grupuri de inițiativă.

În cadrul Programului Tekwill Ambassadors, direcția Community vor fi susţinute proiectele care vor contribui la implementarea obiectivelor:

  • dezvoltarea capitalului uman pentru sectorul TIC
  • susținerea dezvoltării antreprenoriatului în domeniul TIC

Perioada de implementare a proiectelor: 1 Februarie – 30 decembrie 2019. Termenul limită de prezentare a propunerilor  este 30 Ianuarie 2019.

Criterii de eligibilitate

Proiectele prezentate vor fi selectate conform următoarelor criterii:

  • Relevanţa proiectului conform obiectivelor Programului Tekwill Ambassadors
  • Coerența scopului, obiectivelor, activităților, rezultatelor şi indicatorilor;
  • Obiective clar definite, specifice, măsurabile și realiste;
  • Definirea clară a grupului țintă (beneficiari / participanți);
  • Estimarea realistă a bugetului, în concordanță cu activitățile planificate;
  • Capacitatea de a atrage resurse, altele decât cele oferite de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
  • Calitatea mecanismului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor;
  • Consistența acțiunilor de promovare;
  • Durabilitatea proiectului;
  • Capacitatea de realizare și experiența candidatului / organizației care a prezentat propunerea de proiect.

În cadrul Programului nu vor fi susținute acțiuni sau inițiative care contravin legislației Republicii Moldova sau poartă un caracter politic, religios, au ca obiectiv promovarea unei orientări de cult, cazuri individuale/ persoane individuale.

Tipuri de activități susținute în cadrul Programului:

  • Conferințe / Paneluri de discuții
  • Programe de instruire / Cursuri / Ateliere de lucru
  • Hackathoane / Competiții
  • Meetup-uri tematice / Discursuri motivaționale
  • Școli sezoniere
  • Podcast-uri / Video blogging / Blog si portaluri de stiri tematice

Cheltuieli eligibile

Susținerea acordată în cadrul Programului Tekwill Ambassadors poate include / acoperi:

  • Spațiu pentru desfășurarea evenimentelor în cadrul Centrului Tekwill
  • Servicii alimentare
  • Servicii tipografice
  • Servicii de promovare
  • Bilete de avion
  • Contracte individuale pentru creare de conținut dedicat / vloguri, bloguri, portaluri, podcasturi

Procesul de selecție

Toate propunerile care îndeplinesc criteriile de mai sus vor fi evaluate de către Comisia de selecție, compuse din reprezentanții Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC și ai partenerilor de dezvoltare.

În urma obținerii unui răspuns pozitiv din partea Comisiei, ATIC va încheia un acord de colaborare cu participantul în cadrul Programului.

Pentru a pune în valoare aportul comunității prin prisma inițiativei ”Tekwill Ambassadors Program”, pe direcția ”Community” vor fi selectate cel mult 30 de proiecte, cărora li se va oferi susținere în valoare de până la 15 000 MDL fiecăruia pentru implementarea conceptului propus.

Formularul de înscriere

Pentru a participa în cadrul concursului, persoanele / organizațiile interesate transmite la adresa community@tekwill.md formularul complet de înscriere. Formularul poate fi descărcat aici.

Propunerile de proiect pot fi transmise până la data de 30 ianuarie 2019. Informații suplimentare pot fi solicitate la adresa de e-mail community@tekwill.md

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous JOB//FARM anunță concurs pentru poziția de Contabil Asistent
Next Speak Up! Moldova te invită la un training de auto-apărare, menit să îți ofere curaj în forțele proprii
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply