Cred că mulți dintre noi își amintesc de frumusețile de mult uitate ale Moldovei, de mirosul pâinii de abia coapte care ne ademenea tiptil în casa bunicii, de zilele însorite petrecute pe câmpia din apropiere care ne deschidea o nouă lume, gata să fie descoperită, de apusurile care puteau fi vizionate pe o pajiște sau pe malul unui lac. Cu timpul, acestea au devenit un întreg tezaur de amintiri memorabile care ne aduc un zâmbet pe față. Dar în ciuda amintirilor și momentelor, imortalizate în aceste case, ele au ajuns să fie distruse, vândute sau ocolite de către trecătorii din apropiere.
Casele din Onești:
O localitate a cărui populație s-a împrăștiat prin toate colțurile lumii, uitând de casele bătrânești, lăsate drept moștenire de către strămoșii acestora, este satul Onești. Deja de mai bine de câțiva ani, locuitorii acestui sat se debarasează cu încetul de către singurul lor transport disponibil și rezistent la drumurile noroioase și pietroase – căruța.
Aici casele care au o valoare atât culturală cât și spirituală, fiind de mai bine de 50 de ani construite sunt distruse sau vândute unor necunoscuți. Unele din frumoasă clădire din lut și paie se transformă într-o casă cu mai multe etaje din cărămida și beton. În ciuda acestor schimbări drastice, unii cumpărători nici nu poftesc să se uite la noua lor cumpărătură, susținând că se afla prea departe de lumea de afară sau mai bine spus de civilizație.
Cam așa arată una dintre acele case de mult uitate, fiind încuiate de către stăpânii acesteia și lăsând-o să zacă până când va fi vândută definitiv sau va putrezi. În ciuda bazei acestora și proiectului bine-gândit, case de acest gen au fost înzestrate cu o serie de elemente decorative realizate cu mare atenție, cel mai probabil de către un meșter de prin acea localitate. Cu toate acestea, între pereții din lut și paie se ascund nenumărate istorii și momente ale familiei care și-a petrecut întreaga viață. Astfel, aceasta e mai mult decât o locuință, este un jurnal, un album plin de amintiri și momente capturate de-a lungul existenței acestui neam.
Ridicarea unei case în trecut
Ridicarea unei case în trecut era un ritual sfânt pentru țăranul român. La construirea acestora participau toate rudele și prietenii familiei tinere. La început se venea cu un dar pentru familia care urma să trăiască în acea casă. În urmă cu 100 de ani, casele erau construite cu acoperişul ţuguiat, în formă de trapez, având în vârful acestora un cocoș sau o pasăre din metal. Acestea erau construite numai din lut, paie și apă de la izvor.
De obicei, ciclul construirii unei case lua aproximativ un an. Iar la clacă, se aduna întregul sat. Astefl, se adunau toți cei care erau gata să le dea o mână de ajutor familiei în schimbul unei mese copioase la sfârșitul zilei. De obicei acestea erau lăsate drept moștenire copiilor locatarilor, care o modificau după propriul plac, schimbând anumite detalii care făceau parte din tendințele acelui an.
Interiorul caselor bătrânești
Interiorul caselor din trecut era unul destul de modest, ținând cont că acesta era format din 3 sau 2 camere mici, dar folositoare. Una dintre ele era bucătăria care de obicei era formată dintr-o sobă și un cuptor din lut. În bucătărie se mai aflau și câteva paturi, unde de cele mai multe ori dormeau copii familiei.
O altă cameră era „casa mare”, un loc unde se întâlneau toate rudele pe timp de sărbătoare. Pereții atât acesteia cât și a restul camerelor erau amenajate cu diferite covoare țesute de către rudele locatarilor. În a treia cameră deseori se află un dormitor, destinat părinților sau vizitatorilor casei. Cu toate ceste în ciuda proporțiilor locuințelor străbunilor noștrii, familiile din trecut au dus o viață înfășurată în armonie și fericire; neținând cont de bunurile sale materiale sau de clasele sociale.
Reporter Youth.md: Evelina Ciutac
No Comment