Vezi 3 pași care te ajută să gestionezi în mod sănătos frica


Sursă foto - Unsplash
Sursă foto - Unsplash

Istoria Elenei

De multe ori sunt întrebată despre cum mi-am depășit fricile: 

  • frica de a începe o afacere; 
  • frica de eșec; 
  • frica de a lua bani de la investitori; 
  • frica că cineva îmi va zice NU; 
  • și sute de alte frici;

Când apare frica? 

Frica apare atunci când ne percepem ca fiind neajutorat în fața unui pericol sau a unei amenințări, reale sau chiar imaginate. Frica este doar un semnal de alertă a mecanismului nostru intern de autoprotecție și este o emoție comună și absolut normală pentru oameni. În psihologie se spune că primul pas pentru a gestiona emoția de frică este să ne permitem să o simțim. 

Teoretic pare ușor, dar practic nu e cea mai confortabilă soluție. 

Personal, simt frica des! 

Câteva zile în urmă, după un apel cu colegii de la muncă, am simțit conștient cum frica mă cuprinde. Observam cum picioarele devin mai fragile și fără putere. 

În minte mi-a venit un citat în engleză „Fear is the killer of the mind”, în română ar fi „frica ucide mintea”. 

Acest citat mi-a rămas în memorie dintr-o scenă din filmul Dune, unde unul din personaje zice: 

„Să nu mă tem. 

Frica ucide mintea. 

Frica este moartea măruntă, purtătoarea desființării totale. 

Voi înfrunta frica. 

O voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. 

Și, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior și voi privi în urma ei. 

Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. 

Voi rămâne doar eu.” ― Frank Herbert, Dune 

Revăd această scenă de fiecare dată când mă cuprinde frica. Ea mă ajută să îmi găsesc curajul să mă las s-o simt și să o înfrunt. 

3 pași pentru a gestiona frica 

De asemenea, acest citat rezumă scurt, clar și cuprinzător, ce aș recomanda și eu ca hipnoterapeut pentru gestionarea sănătoasă a fricii. 

Aici sunt pașii prin care eu trec de fiecare dată când o frică intensă mă „vizitează”. 

În primul rând, ca o pre-requisită, îmi amintesc aceste 2 idei: 

  • frica apare când mă percepi ca fiind neajutorat/ă în fața unui pericol sau a unei amenințări, fie că acestea sunt reale sau imaginate. 
  • frica e temporară. Este doar una dintre emoțiile prin care mecanismul meu intern de autoprotecție îmi dă un semnal. 

Al doilea pas este să îi permit să o simt. Să o las să treacă peste mine și prin mine. Exact cum este menționat în Dune. La acest moment, de obicei, întâmpin cea mai mare rezistență din partea minții, este partea cea mai inconfortabilă sau dificilă. Mintea percepe frica ca o amenințare pentru supraviețuirea ei. 

Eu încep prin a-mi imagina că ceea de ce îmi este frică se întâmplă. Mă conving să îmi imaginez asta doar pentru 10-15 secunde. Trebuie să mă reasigur că eu pot simți această frică, că voi găsi forța interioară de a o înfrunta chiar dacă devine realitate. Aceste încurajări sunt importante deoarece unele frici sunt atât de puternice încât pot fi debilitante. Deci, 10 secunde de simțit frica reprezintă un început bun. 

Al treilea pas în acest proces de gestionare a fricii este să înțeleg care este mesajul pe care această emoție vrea să mi-l transmită. 

Cercetătoarea în domeniul sociologiei Brené Brown, menționează în cartea ei „Atlasul Inimii” că: 

Fricile noastre trebuie să fie înțelese și respectate, poate chiar ne împrietenim cu ele. Trebuie să luăm un scaun, să stăm cu ele. Să înțelegem de ce se manifestă și să ne întrebăm ce avem de învățat.

De obicei, în spatele fricii este un mesaj care este cu adevărat important pentru noi. În cazul meu, după acel apel cu echipa, am simțit frică deoarece credeam că îmi pierd timpul, că toate eforturile mele din ultimii 2 ani pot fi în zadar. E o frică irațională, dar m-am lăsat să o simt prin pașii descriși mai sus. 

Această frică mi-a reamintit cât de valoros este timpul pe care îl am și trebuie să fiu mult mai atentă la cum îl investesc! 

În concluzie, vreau să îți las acest video metaforic despre frică. Eu l-am văzut pentru prima dată când aveam 17. Acest video mi-a imprimat în minte cum arată curajul necesar de a-mi înfrunta fricile. Sper sa aibă același efect pentru tine. 

Și atunci când frica te vizitează și pe tine, amintește-ți, că este doar o emoție ce ne învață despre ceea ce este important în viața noastră.

 Primește-o ca pe un prieten, nu ca pe un semn de slăbiciune.

Linkuri utile:

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous TOR // Servicii de consultanță, de logistică și de organizare a activităților de tineret în 5 raioane
Next Femeia Lideră | Program de dezvoltare pentru managere
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply