Erasmus Student Network recrutează noi voluntar/e


Visezi să fii voluntar/ă în una din cele mai cunoscute organizații pe plan mondial? Atunci nu ezita să te alături echipei Erasmus Student Network Chișinău.

Ce este Erasmus Student Network?

ESN Chișinău este o secțiune din cadrul organizației internaționale de studenți Erasmus Student Network. Misiunea organizației este de a consolida rețeaua de studenți internaționali ESN, creând oportunități de creștere și promovare a calității în educație. În activitatea sa, organizația este ghidată de valorile programului Erasmus +, Erasmus Student Network și valorile sale interne: interculturalism, educație de calitate și dedicație.

Departamentele ESN Chișinău

  • Parteneriat și Fundraising este departamentul care se ocupă de bugetul organizației, de identificarea partenerilor și de relația cu partenerii naționali și internaționali. Aici voluntarii învață cum se scrie un proiect și cum se aplică la granturi.
  • PR și Comunicare reprezintă echipa care are grijă să creeze un aspect social agreat de tineri, să întrețină profilurile publice de pe social media, prin postări și story-uri zilnice, pentru a fi siguri că informăm cât mai mult tineret despre oportunitățile curente. Aici îți vei îmbunătăți abilitățile de design grafic și scriere creativă.
  • Schimburi Internaționale se concentrează pe studenții internaționali și de mobilitate, promovează Republica Moldova ca destinație turistică și destinație pentru mobilități. Informarea studenților locali despre Erasmus+, de asemenea este o datorie.
  • Resurse Umane este responsabil de organizarea campaniei de recrutare și a campaniei naționale. Misiunea departamentului este de a întări relațiile dintre voluntari și de a stabili comunicarea eficientă, prin elaborarea diferitelor activități și proiecte. Recent, departamentul și-a asumat responsabilitatea de a contribui la dezvoltarea profesională a voluntarilor din cadrul organizației, prin livrarea trainingurilor și workshopurilor.

Criterii de eligibilitate

  • ești student/ă sau elev/ă la una din instituțiile din Republica Moldova;
  • ești gata să dedici câteva ore în săptămână pentru realizarea task-urilor;
  • ești dornic/ă de a învăța lucruri noi;
  • vrei să contribui la dezvoltarea activităților studențești din Moldova.

Ce îți oferă organizația?

  • suport și informație despre depunerea dosarului pentru programul Erasmus+;
  • șansa de a obține noi abilități și noi prieteni;
  • posibilitatea de a organiza și de a participa la evenimentele marca ESN;
  • acces la traininguri organizate de membri ESN Chișinău și ESN International;
  • perfecționarea abilităților lingvistice prin comunicarea cu studenții internaționali.

Pentru a aplica, trebuie să completezi formularul de înregistrare până pe 20 noiembrie 2022.

Nu ezita să ne urmărești și paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Autoare: Laura Macari

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Alătură-te Campaniei naționale de înverzire a plaiului „Plantează-ți viitorul”
Next Programul gratuit de formare „Predarea educației media și combaterea dezinformării”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply