5 beneficii cognitive ale studierii unui instrument muzical


Cercetările recente au descoperit că persoanele care studiază un instrument muzical beneficiază de un antrenament excelent al creierului, dezvoltându-și abilitățile cognitive. Astfel, întreaga arhitectură a creierului se schimbă pe fondul muzicii create cu ajutorul unui instrument muzical, din acest proces izvorând o serie de beneficii importante.

1. Dezvoltarea aptitudinilor matematice

Studierea unui instrument muzical presupune și citirea muzicii, mai exact, număratul notelor. Această acțiune este de un real ajutor pentru dezvoltarea aptitudinilor matematice. Mai multe studii au evidențiat faptul că elevii care studiază un instrument muzical obțin performanțe mai bune la materiile științelor exacte, spre deosebire de elevii care nu întreprind nicio activitate muzicală.

2. Creșterea capacității de concentrare

Studierea constantă a unui instrument muzical presupune un efort de concentrare individual asupra sunetelor, duratei notelor și calității tempo-ului. Persoanele care aleg să studieze un instrument muzical își îmbunătățesc atenția distributivă, cât și concentrarea. Interpretarea în grup (sau într-o orchestră) antrenează cu atât mai mult capacitatea de concentrare, de vreme ce este necesară și ascultarea activă a sunetelor emise de ceilalți muzicieni și adaptarea muzicii proprii în funcție de acestea. 

3. Eliberarea de stres

Studierea unui instrument muzical este o activitate care induce o stare de relaxare și calm și permite eliberarea de emoțiile negative. Specialiștii  spun că studiul muzicii clasice este cel care atinge potențialul maxim de eliberare a stresului. De aceea, cântatul la un instrument este și o formă de terapie utilizată în psihoterapie, inclusiv în tratamentul pentru autism, depresie si alte tulburări psihice.

4. Îmbunătățirea memoriei

Numeroase studii de specialitate au concluzionat că ascultarea muzicii și studierea unui instrument muzical stimulează creierul și îmbunătățește capacitatea de memorare. O cercetare efectuată pe un eșantion de preșcolari a demonstrat ca micuții înscriși la cursuri de muzică au abilități spațio-temporale cu 35% mai bune, comparativ cu cele ale copiilor fără astfel de preocupări.

5. Deprinderea unor aptitudini de înțelegere și lectură superioare

Potrivit unui studiu publicat în revista Psihologia Muzicii, copiii care urmează cursuri de muzică în mod regulat reușesc să atingă performanțe de învățare superioare, comparativ cu școlarii care nu au preocupări muzicale. Elevii care învață să cânte la un instrument muzical sunt mai pasionați de lectură, rețin informațiile mult mai ușor și le procesează mai eficient, potrivit psihologilor implicați în cercetare.

Studierea unui instrument muzical este un antrenament permanent al creierului, fiind și o metodă terapeutică recomandată în dezvoltarea abilităților cognitive. Datorită acestei activități, devii mai inteligent, creativ și muncitor, formându-ți o gândire artistică și abstractă!

Nu ezita să ne urmărești și paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Autoare: Laura Macari

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous S-a dat startul Campaniei de colectare a cărților "DĂRUIEȘTE O CARTE PENTRU PENITENCIAR"
Next Ești coordonator/oare de voluntari? Participă la Forumul de Bune Practici în Domeniul Voluntariatului
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply