Descoperă ce este cortizolul și ce impact are acesta asupra organismului


Hormonii sunt substanțe chimice produse de diferite glande din corpul uman, care joacă un rol primordial în diferite procese corporale. Pe lângă hormonii fericirii, care sunt dopamina, serotonina, oxitocina și endorfinele, se mai întâlnește și „hormonul stresului”, care este cortizolul. Fiindcă, stresul ne însoțește în majoritatea timpului, ne-am gândit să-ți prezentăm ce reprezintă cortizolul și care sunt efectele acestu ia asupra organismului uman. 

Ce este cortizolul? 

Cortizolul este un hormon, cunoscut drept „hormonul stresului”, și este eliberat în organism drept răspuns la situațiile de stres fizic sau psihic, resimțite de către organism și la nivelurile scăzute ale glicemiei. Acesta este un hormon steroid, produs de către glandele suprarenale, de unde este eliberat în sânge și transportat în întreg corpul. Nivelurile de cortizol din sânge variază pe parcursul zilei. 

Efectele negative asupra organismului 

Dacă concentrația de cortizol este crescută, pentru o perioadă lungă de timp, poate cauza apariția sindromului Cushing. Câteva dintre simptomele acestui sindrom sunt:

  1. Slăbiciune musculară;
  2. Creșterea rapidă în greutate; 
  3. Acnee sau fața umflată; 
  4. Aspect congestionat al feței;
  5. Osteoporoza;

Totodată, atunci când te confrunți cu stresul, poți simți câteva din următoarele simptome: 

  1. Depresie;
  2. Anxietate;
  3. Insomnie;
  4. Iritare;
  5. Epuizare;
  6. Oboseală;

Impactul pozitiv al cortizolului asupra organismului

În cantități normale, cortizolul are efecte pozitive și benefice asupra corpului uman. Acesta reușește să regleze ciclurile de somn, controlează nivelurile de glucoză din sânge și menține tensiunea arterială. Totodată, acesta oprește anumite sisteme, pe termen scurt, care nu sunt necesare, cu scopul de a gestiona o situație sau un lucru mai important. 

Cert este faptul că acest hormon joacă un rol important în organismul tău, având atât un impact pozitiv, cât și negativ. Însă nu uita și de hormonii fericirii. Dacă dorești să citești mai multe curiozități despre aceștia, te invităm să accesezi (AICI).

Reporteră Youth.md: Geru Andreea

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous 5 sfaturi de personal finance pentru studenți și pentru cei cu buget limitat
Next EH!Moldova // Atelier de scriere la înălțime
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply