Te-ai întrebat vreodată: „Oare cum a reușit asta?!” despre o persoană faimoasă, cunoscută poate din manualele școlare sau din alte lecturi? Ei bine, cele mai bune surse din care te poți informa despre viața „ascunsă” a oamenilor de succes sunt autobiografiile și biografiile lor. Scrise într-o manieră nostalgică, aceste cărți prezintă atât fapte cunoscute, dar și necunoscute despre persoana în cauză. Totodată, ele împart din experiența persoanei despre care se povestește. Astfel, ele ne ajută să luăm decizii corecte în fața încercărilor la care suntem puși. Iată de ce vă recomand o listă de biografii și autobiografii ale unor persoane cunoscute, care ar trebui citite în anul 2022.
„Pământul făgăduinței”, de Barack Obama
Autobiografia fostului președinte american, scrisă sincer și cu claritate, prezintă fapte „din interior” ce s-au petrecut înainte și în timpul carierei sale politice. Barack Obama prezintă evoluția sa politică, pe lângă visurile și ambițiile sale legate de democrație.
Publicată în 2020, această carte prezintă o perioadă istorică cu care mulți dintre noi au crecut și cu care ne-am obișnuit: mandatele de președinte a S.U.A. ale lui Barack Obama. Totuși, sunt multe lucruri de aflat despre complexitatea acestui om și viziunea sa asupra lumii, astfel că această carte rămâne un must-read.
„O Autobiografie”, de Agatha Christie
Scrisă cu același talent și creativitate cu care a țesut intriga celebrelor ei romane polițiste, Agatha Christie, alias „Regina Crimei”, prezintă modul în care experiențele pe care le-avut de-a lungul vieții ei zbuciumate de cele două războaie mondiale au ajutat-o să scrie cărți la care cititorii revin în permanență. Amintindu-și de viața pe care a avut-o, Agatha Christie aruncă lumină și asupra modului în care l-a creat pe Hercule Poirot, cel mai cunoscut personaj al ei. Astfel, dacă sunteți un fan al romanelor detective marca Agatha Christie, vă recomand autobiografia ei cu toată căldura.
„Elon Musk – Tesla, SpaceX și misiunea construirii unui viitor fantastic”, de Ashlee Vance
Pentru oricine este interesat de tehnologii, antreprenoriat sau poveștile celor ce au ajuns în vârf, biografia lui Elon Musk este un must-read. Ashlee Vance oferă o incursiune în viața celui mai original și întreprinzător om de afaceri din Silicon Valley. Autorul a petrecut peste 50 de ore de convorbiri cu Elon Musk, și a intervievat peste 300 de peroane care l-au cunoscut de aproape din copilăria sa dificilă din Africa de Sud până la escaladarea celor mai înalte vârfuri ale lumii afacerilor. Vance argumentează că Musk este cel mai curajos antreprenor al prezentului, ce inovează trei industrii în același timp, toate încercările lui fiind încununate cu succes. Astfel, dacă vă plac oamenii inovatori această carte și-ar găsi loc ușor în lista voastră cu cărți de citit.
„Cu ultima suflare”, de Paul Kalanithi
Uluitorul volum de memorii al lui Paul Kalanithi ne arată transformarea unui student la medicină, visător și idealist, într-un neurochirurg cu o carieră strălucitoare, iar apoi într-un tată și un pacient ce trebuie să-și înfrunte propria moarte. Autorul, chiar fiind diagnosticat cu cancer la plămâni, găsește puterea să se bucure de viață și să trăiască din plin fiecare clipă. Raportată la perioada dificilă prin care trecem, această carte ne arată modul în care gândesc medicii, speranțele lor și cum găsesc sens în viață chiar și atunci când moartea se apropie rapid.
„Invențiile mele”, de Nikola Tesla
Dacă geniul ar avea o definiție, aceasta ar fi persoana lui Nikola Tesla si realizările sale. Lumea datorează atât de multe inovații tehnice unui om despre care știe atât de puține! Volumul autobiografic Invențiile mele vine să compenseze întru câtva această nedreptate – de altfel, una dintre numeroasele nedreptăți care l-au urmărit pe Tesla de-a lungul întregii vieți.
Într-o relatare concisă, dar fascinantă, fizicianul Tesla împărtășește întâmplări cu totul neobișnuite din copilăria și tinerețea sa, își schițează metoda de lucru și modul în care psihicul lui remarcabil parcurgea drumul catre idei revoluționare. Aplecarea sa către fizică și spiritul inventiv l-au ajutat de multe ori să scape din situații primejdioase și au câștigat respectul celor alături de care lucra.
În acest volum autobiografic nu numai că sunt punctate momentele capitale ale vieții și carierei acestui inventator strălucit, dar avem acces și la perspectiva lui Tesla asupra vieții, societății și conflictelor mondiale al căror martor a fost.
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Reporter Youth.md: Teodor Zaporojan
No Comment