Conferință despre rezultatele proiectului „Școala businessului creativ”


Eveniment de închidere a proiectului lansat în cadrul PNUD ”Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade) cu asistența financiară a Suediei și Marii Britanii.

Asociația Companiilor de Creație din Moldova (COR), Centrul Industriilor Creative Artcor și Agenția pentru Inovații și Dezvoltare din Tiraspol au lucrat timp de 11 luni la definirea industriilor creative pe malul stâng al Nistrului și stabilirea relațiilor de parteneriat și colaborare între reprezentanții celor două maluri.

În rezultat a fost creată Asociația Companiilor de Creație de la Tiraspol – AKIP. Asociația numără astăzi 53 de membri. Prima activitate a asociației a fost cea de cartografiere a companiilor de creație din regiune și estimarea potențialului de export al acestora.

Pentru a crește nivelul de profesionalism al companiilor dar și potențialul de export a fost creată „Școala businessului creativ”. Mentorii școlii, experți de pe ambele maluri au avut scopul ca prin atelierele organizate să ajute întreprinderile din domeniul industriilor creative să depășească consecințele crizei pandemice.

În ultimă fază, 10 întreprinderi din domeniile creative orientate spre export au fost selectate în programul „Creative Export”.

Câte 5 antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului au beneficiat de servicii de consultanță în adaptarea produselor pentru export. Participanții au fost selectați în cadrul proiectului „Creative Export” dezvoltat de către Centrul Industriilor Creative Artcor.

În rezultatul a 2 luni de acumulare a informației, discuții și consultanță de grup și individuală, cele 10 companii locale au primit câte un material finit (pitch deck) necesar pentru stabilirea parteneriatelor de afaceri B2B. Fiecare material livrat este construit în baza specificului companiei și a pieței de export selectate. 

Conferința va avea loc pe 7 decembrie 2021. Detalii, pe pagina evenimentului.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la Zilele Bibliotecii „Târgu-Mureș” – 25 de ani în ritmurile schimbării
Next Eveniment online: Promovarea alfabetizării media în Georgia, Letonia, Moldova și Ucraina
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply