Centrul Media pentru Tineri te invită să participi la un program de inițiative comunitare ale tinerilor, unde ai șansa de a primi finanțare pentru ideile tale proegalitate de drepturi.
Poți participa la concursul de initiative dacă ai vârsta cuprinsă de 14-35 de ani și locuiești în una dintre următoarele localități, partenere ale proiectului #EVA: municipiul Cahul, Andrușul de Jos, Larga Nouă, Slobozia Mare, Văleni, Cucoara, Al. Ioan Cuza, Baurci Moldoveni, Pelinei, Alexanderfeld, Vadul lui Isac, Zîrnești, municipiul Ungheni, Pîrlița, Mănoilești, Măcărești, Rădenii Vechi, Cornești, Sculeni, Valea Mare, Costuleni, Cornești, Teșcureni și Zagarancea.
Acest program de granturi are scopul de a susține tinerii și inițiativele lor, de a încuraja comunitățile să devină active și să promoveze, acasă la ei, valori precum: egalitatea de gen, toleranța, nonviolența, egalitatea de șanse și oportunități.
În urma concursului, vor fi selectate și susținute financiar șase initiative ale tinerilor. Valoarea grantului – până la 40 000 de lei (MDL).
La concurs se pot înscrie nu doar persoane fizice, ci și grupuri de inițiativă ale tinerilor, ONG-uri de tineret din localitățile menționate mai sus (r. Ungheni și r. Cahul).
Perioada de implementare a proiectelor trebuie să fie de, cel puțin, șase luni, în perioada decembrie 2021 – iulie 2022, cu raportare în luna august 2022.
Urmează acești pași de înscriere la program:
- Citește detalii despre programul de granturi pentru initiative locale: AICI.
- Descarcă și scrie în Formularul de proiect.
- Completează Bugetul.
- Expediază formularul de proiect și bugetul pe adresa youth.media.moldova@gmail.com, cu denumirea de mesaj INITIATIVA_LOCALA_EVA_(numele localității tale).
Data-limită de depunere a dosarelor de proiect: 18 octombrie, 2021, ora 23:59.
Întrebările despre program le poți expedia pe youth.media.moldova@gmail.com sau pe paginile Centrului Media pentru Tineri: Instagram și Facebook.
Programul de susținere a inițiativelor comunitare se desfășoară în cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.
Proiectul își propune abilitarea femeilor prin integrarea nevoilor acestora în politicile publice locale, sporirea accesului femeilor la procesul decizional local, combaterea violenței domestice împotriva femeilor și copiilor, precum și combaterea stereotipurilor de gen printre tineri și tinere, fete și băieți.
Sursa: tineri.md
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment