Realitatea din România prin prisma acestor 5 filme


filme românia

Deși mai rar auzim despre producțiile românești, unele dintre acestea sunt înalt apreciate de către cinefilii din întreaga lume. Prin intermediul filmului, cineaștii încearcă să atragă atenția asupra realității care îi înconjoară.

Uneori ne este greu să vedem pe ecrane problemele cu care se confruntă societatea, dar e important să le recunoaștem universalitatea într-o oarecare măsură, pentru a ști că nu suntem unici și că am putea schimba lucrurile în bine.

Urmărește articolul de mai jos pentru a afla despre 5 filme din România cunoscute la nivel internațional:

colectiv (2019)

Regizor: Alexander Nanau

colectiv urmărește investigația unor jurnaliști de la Gazeta Sporturilor care încearcă să afle cauza dezastrului de la clubul Colectiv și a numărului mare de persoane care au decedat deși au scăpat din acel incendiu. El este primul film românesc nominalizat la Oscar (Cel mai bun film documentar și Cel mai bun lungmetraj străin).

Filmul arată starea dezastruoasă în care se află sistemul medical din România și suferințele oamenilor din cauza defectelor acestuia. Într-un interviu de la Cultura la dubă, regizorul, întrebat de ce a ales această denumire, a spus: „ne-am dat seama că colectiv, nu scris cu C mare, ci cu c mic, reprezintă colectivul, o poveste mult mai mare care îmbină foarte multe direcții ale societății – presa, politicul, cetățeanul – și atunci pentru noi [filmul] a fost o poveste despre colectivul în care trăim.”

Aici găsiți lista filmelor românești propuse la Oscar pentru cel mai bun film străin.

Restul e tăcere (2007)

Regizor: Nae Caranfil

În Bucureştiul anului 1911, Grigore Ursache, un tânăr  încântat de apariţia cinematografelor, decide să devină regizor. El vrea să producă un film cu titlul “Războiul Independenţei”, o ecranizare a luptei din 1877 dintre români, turci şi ruşi, moment istoric ce a dus la obţinerea independenţei României.

Restul e tăcere este cea mai scumpă realizare cinematografică românească până la această dată, costând peste 2.400.000 de euro, în totalitate din fonduri autohtone.

Filmul tinde să reflecte realitatea Bucureștiului antebelic, supranumit Micul Paris. În același timp el face o paralelă între provocările cu care se confruntau cineaștii de atunci și cei din zilele noastre. 

Moartea Domnului Lăzărescu (2005)

Regizor: Cristi Puiu

Bazat pe un caz real, filmul prezintă povestea unui pensionar, Lăzărescu Dante Remus, care are ghinionul de a se îmbolnăvi în seara unui mare accident rutier. Din această cauză, el este plimbat pe la mai multe spitale, fără a primi îngrijire medicală la timp. Criticul Peter Bradshaw al ziarului The Guardian situează „măreția filmului” în „șocanta și nemiloasa transmitere a adevărului că pentru cei mai mulți dintre noi, moartea nu este un moment singular, ci un proces gradual și insidios al deteriorării.”

Ruthe Stein, cronicară de film la San Francisco Chronicle, remarcă faptul că dacă filmul și-ar fi propus doar să critice sistemul medical de stat – aspect consemnat de mulți recenzenți – nu ar fi ajuns mai departe de Bulgaria, însă creația „explorează o temă universală, cum boala poate să răpească individualitatea unui om”.

A fost sau n-a fost? (2006)

Regizor: Corneliu Porumboiu

Într-un orăşel liniştit, la 16 ani de la Revoluția Română din 1989, Jderescu, patronul unui post TV local, are doi invitaţi cu care împărtăşeşte amintirile gloriei lor de revoluţionari. Unul dintre ei este Pișcoci, un bătrân pensionar, iar celălalt- Mănescu, un profesor de istorie care tocmai şi-a plătit datoriile pe băutură cu întregul salariu. Construită dintr-o serie de episoade aproape burleşti care ne familiarizează cu personajele principale, această tragicomedie se axează pe întrebarea: A fost sau n-a fost revoluție în orașul celor 3?

Sieranevada (2016)

Regizor: Cristi Puiu

La patruzeci de zile de la moartea tatălui său, Lary își petrece ziua de sâmbătă în sânul familiei  pentru a-l comemora pe cel trecut din viață. Filmat în mare parte într-un singur apartament, Sieranevada surprinde perfect dinamica relațiilor dintr-o familie. La fel ca la toate reuniunile de acest gen aici sunt prezente discuții aprinse în contradictoriu pe teme variate, de la demascarea teoriilor conspirative până la convorbiri intime despre existență, manifestarea nervoasă a semnelor de nerăbdare înainte de masă și critici la adresa fiecăruia. 

Filmele ne pot schimba viziunea asupra vieții și asupra universului prin modul în care ne transportă spiritual în timp și spațiu. De aceea vă îndemnăm să priviți filme nu doar pentru a vă distra, dar și pentru a vă dezvolta intelectual. Aici găsiți un articol amplu despre filmele românești de calitate.

Vezi și:

7 filme înalt apreciate regizate de femei

Filme de tip road movie care-ți vor trezi dorul de ducă

Descoperă-l pe Emil Loteanu și opera lui cinematografică 

5 filme care te vor iniția în cultura germană

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile și materialele disponibile pentru tine!

Reporter: Maria Ciobanu

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Curs de instruire în Polonia pentru tinerii interesați de incluziune
Next Ce gustoșenii poți găsi în Germania în funcție de zona în care călătorești?
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply