[Interviu] Fotografia – o pasiune veșnică. Destăinuiri de la câștigătorii concursului „Viața tinerilor la sat”


viața tinerilor la sat concurs

Să faci fotografii înseamnă să-ţi eliberezi lumea pe care o ţii ascunsă în tine. Să arăți tuturor cum văd ochii tăi şi mai ales să creezi noi poveşti în care ceilalţi să se regăsească. 

Astăzi, îți prezentăm cum s-au inițiat în lumea fotografiei câștigătorii concursului „Viața tinerilor la sat”.

Diana Doroftei, câștigătoarea premiului cel mare

“Fotografia a fost una dintre cele mai spontane. Era jumătatea lunii iulie când mă aflam într-un lan de grâu de pe marginea satului Curculiovca, la o altă sesiune foto, iar câțiva tineri au decis să ni se alăture. Zgomotoși și plini de viață au cucerit în fugă tot lanul. Precum le este în fire, au început să se hârjonească pe spicele de grâu. Mă bucur enorm ca am reușit să “îngheț” emoțiile sincere pe care aceștia le-au redat și că o întreagă comunitate a reușit să le admire. Cum am menționat și în descriere, “La sat, copilăria nu se sfârșește – asta e povestea redată de fotografia mea”.

Cum a apărut pasiunea pentru fotografie? 

Era anul 2018 când am descoperit că fotografia poate deveni o potențială pasiune. Adesea improvizam sesiuni foto, iar orice obiect din casă devenea recuzită în cadrul fotografiilor mele. A urmat o perioadă în care mi-am experimentat potențialul la maxim- foloseam echipamentul foto în cadrul evenimentelor publice la care participam, foloseam camera telefonului la capacitatea sa maximă. 2020 a fost anul în care am reușit să achiziționez prima mea cameră foto – Nikon D3500.

Acesta a fost evenimentul care a dovedit pasiunea mea înflăcărată pentru fotografie. A fost un drum lung, dar sigur și încrezut.

Cum ai reactionat și ce sentimente ai avut atunci când ai aflat că ai câștigat premiul mare? 

Doar momentul în care am aflat că fotografia mea va participa într-o expoziție din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, m-a copleșit de emoții puternice. Nu pot compara cu nimic sentimentele trăite atunci când am aflat că am câștigat premiul mare. Înainte de eveniment am reușit să fac cunoștință cu celelalte lucrări din cadrul expoziției și am fost impresionată de frumusețea redată de acestea. Din acest motiv, marele câștig m-a luat prin surprindere, fără să-mi lase vreun moment pentru a realiza că acesta este un punct culminant în cariera mea.

Este ireal de plăcut când ești recunoscut pentru munca și dedicația depusă.

Deși ascuns de mască, zâmbetul meu era larg și recunoscător. Sper că ochii mi-au redat măcar parțial fericirea simțită.

Cine te-a motivat să participi la acest concurs? 

Pe lângă coordonatoarea echipei de inițiativă locală din care fac parte, ProUngheni, și afișele de pe social media, personajele din fotografia mea sunt cele care m-au motivat să particip la concurs. Inițial, planificam să realizez o sesiune foto care preconiza un rezultat total diferit, însă din momentul în care am văzut fotografia, nici măcar editată, am știut că trebuie să aplic îndată la concurs.

Viorel Popușoi, câștigător 

“În perioada de vară, punctul de atracție al tuturor copiilor din localitate este malul râului Nistru. De aceea am decis ca locația este foarte potrivită pentru a face niște fotografii pline de viață. De asemenea, le mulțumesc și copiilor ce se odihneau acolo, pentru faptul că s-au simțit liberi în preajma unui aparat foto.”

Descrie lucrarea trimisă de tine printr-o propoziție

Fotografia trimisă de mine  reflectă spiritul tinereții dintr-o localitate rurală

Care a fost partea cea mai memorabilă din tot concursul?

Cel mai mult mi s-a îmbibat in memorie discuțiile cu alți participanți referitor la lucrările lor. Am descoperit o mulțime de istorioare frumoase ce se ascund în spatele fiecărei lucrări.

Alexandrina Buză, câștigătoare

“Fotografia selectată pentru concursul „Viața tinerilor la sat” imortalizează caracterul puternic și loial al omului de la țară, natura reîmprospătată de culori vii nuanțate puternic și obișnuința nepăsătoare al animalului cu care privește lumea din jur. Am dorit să prezint satul ca singura sursă a planetei care încă supraviețuiește, doar aici poți găsi realitate ascunsă din poveștile lui Creangă, să zâmbești și să realizezi frumusețea și calmul enigmatic al existenței.”

De unde ai aflat de acest concurs?

Fiind reporter la Youth.md, îmi petrec majoritatea timpului căutând curiozități, cercetând noi subiecte și descoperind oportunități recente pentru tinerii din Republica Moldova. Respectiv, reîmprospătând zilnic pagini informaționale, am reușit să descopăr acest minunat concurs, care surprinzător mi-a captat atenția încă din primul rând al articolului.

Descrie, în câteva fraze, ce este pentru tine lumea fotografiei

Fotografia este povestea pe care nu reușesc să o exprim în cuvinte. Un mijloc de exprimare, mai diferit, dar care reușește permanent să stocheze sentimentul profund al prezentului, redescoperit prin intermediul imaginii peste ani și ani. O pasiune ce eliberează totul din mine și treptat, mă conduce spre noi provocări, creativitate și doza maximă de adrenalină. F

otografia a devenit, neobservat, o parte din spiritul și deciziile mele zilnice, asemeni unei dependențe, ea este și va fi permanent un fragment important din povestea vieții mele.

Ai avut susținere și dacă da, de la cine? 

Din fericire părinții, frații și sora mea mă sprijină în permanență spre lucruri cât mai mărețe și frumoase. Este nevoie și de multă motivație în finalizarea unei sarcini, dar atunci când ești înconjurat de oamenii potriviți, procesul de dezvoltare a personalității se realizează cu o altă intensitate, într-un alt timp…

Concursul de fotografie „Viața tinerilor la sat” a fost organizat de Youth.md în parteneriat cu Parlamentul Republicii Moldova, Ministerul Educației Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Crunchyroll Moldova

Pentru mai multă informație despre concurs, poți vizita site-ul nostru la Youth.md. Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine

Reporter Youth.md: Sulima Daniela

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Vino la o proiecție de lucrări de artă video, animație și filme documentare de scurt metraj
Next Startup Club Meetup te invită la o nouă ediție, în format offline
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply