Asociația Presei Independente (API) invită reprezentanții organizațiilor neguvernamentale, asociațiilor obștești, mass-media și alte instituții interesate la un atelier pe subiectul comunicare și vizibilitate, care se va desfășura, la Chișinău, timp de două zile, la 11-12 iunie 2021, în format mixt.
Workshop-ul va fi ținut de experta în comunicare Ludmila Andronic. În cele două zile, vor fi abordate mai multe teme, printre care: campanii de promovare pentru mass-media – planificare și realizare, instrumente inovative în comunicare, promovare eficientă și vizibilitate.
Doritorii de a participa la atelier, fie cu prezență fizică sau online sunt rugați să transmită un mesaj de confirmare pe adresa rodica.malic@api.md, cu specificarea: participare fizică sau online și necesitatea traducerii rusă-română.
Locurile cu participare fizică la eveniment sunt limitate.
Atelierul este organizat în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Sursa: api.md
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment