Svetlana Budiștean, Champions of change: „O comunitate dezvoltată este atunci când tinerii valorifică resursele comunitare pentru creșterea nivelului de dezvoltare locală”


Atunci când vine vorba despre Asociația Șansa, una dintre cele mai active asociații de tineret din stânga Nistrului, cunoaștem că cea care stă în spatele ei și vine mereu cu idei și proiecte noi pentru comunitate este Svetlana Budiștean, directoarea executivă a asociației de tineret „Șansa” din Varnița și o altă Campioană a Schimbării.

Curiozitatea și dragostea pentru ceea ce face au încurajat-o pe Svetlana să parcurgă un drum lung, plin de experiență și recunoștință „Tocmai revenisem de la muncă de peste hotare și eram decisă să rămân în țară. Am început să caut un loc de muncă. Am auzit că este loc vacant la primărie, la funcția de specialist pentru problemele tineretului și sportului. Aveam experiență în lucru cu tinerii, doar că la școală. Și atunci mi-am zis că sună frumos, trebuie să încerc. Era ceva nou, neînțeles pentru mine. Eram foarte curioasă să cunosc ce este acest sector asociativ, domeniul de tineret. Și de aici a început aventura – ceva ce nu regret până în prezent”.

Svetlana Budiștean nu-și dorește pentru nimic în lume să migreze în altă localitate sau în altă țară. Toate eforturile și acțiunile sale sunt concentrate către tinerii din Varnița și din localitățile apropiate, pentru că cei care o leagă de casă și o fac să se simtă la locul său sunt tinerii: „Ei reprezintă în primul rând prezentul și apoi viitorul nostru. Tinerii cu care muncim zi de zi și depunem efort enorm ca să dezvoltăm domeniul de tineret și provocăm alți tineri să iasă din zona de confort mă motivează să continuăm”.

Fondul pentru Tineri, Fondul de Antreprenoriat Varnița, activități de conștientizare publicului privind efectele nocive ale deșeurilor asupra mediului, se numără printre proiectele și activitățile cu care Svetlana se mândrește. În cadrul Fondului de Antreprenoriat Varnița a fost organizată o școală a tânărului antreprenor și un program de granturi, la care au participat 153 de tineri din raionul Anenii Noi. Au fost depuse 11 planuri de afaceri. Șase tineri din Varnița și Speia au primit finanțare pentru propriile afaceri.

Chiar dacă este implicată în multe inițiative și activități, Svetlana găsește energie și le reușește pe  toate „Sunt o persoană foarte responsabilă și dacă am promis, atunci fac, fără vreun impediment în calea mea. De asemenea, o sursă de energie sunt tinerii care mă provoacă și mă motivează. Mereu repet: „Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu noi, atunci cine?”. De asemenea, ea crede că domeniile în care autoritățile și ceilalți ar trebui să investească sunt antreprenoriatul și programele de granturi pentru tineri. Astfel, aceștia vor rămâne în țară, vor învăța cum să gestioneze banii corect și vor asigura transparența.

În tot acest timp a avut parte de mai multe provocări, însă dacă ar avea posibilitatea să dea timpul înapoi, nu ar schimba nimic: „Atunci când am mers la APL-urile de nivel I și II pentru a negocia bugetul unor activități de tineret, am fost respinsă, însă după studierea legislației, nu au putut să mă refuze. Nu am mers de una singură, ci cu un grup de tineri, și am reușit”. Iată adevărata putere pe care o are comunitatea și tinerii. „Nu aș schimba ceva. Chiar dacă au fost și urcușuri, și căderi mai dureroase, toate au fost binevenite și am obținut o experiență colosală”.

„O comunitate dezvoltată este atunci când tinerii valorifică resursele comunitare pentru creșterea nivelului de dezvoltare locală, mobilizează liderii locali și construiesc capacitățile comunitare și civice, stimulează tinerii antreprenori pentru a construi o economie mai puternică și promovează activ voluntariatul în rândul tinerilor și locuitorilor satului. La fel e și atunci când tinerii construiesc un parteneriat viabil cu actorii comunitari, pentru a susține activitățile de dezvoltare personală și profesională a fiecăruia, organizând traininguri de instruire în domeniile: antreprenoriat, mass-media, implicarea tinerilor în procesul decizional, sănătate, educație ecologică, planificare strategică, scrierea și managementul proiectelor, fundraising, public speaking, voluntariat, evenimente de bun augur: Gala Tineretului, Forumul Economic Local/Raional, Ziua Tineretului/Săptămâna tineretului, excursii și vizite de studiu, etc.”

Amintim că Gala Champions of Change 2020 se va desfășura pe 29 decembrie, ora 14.00, unde câștigătorii vor fi premiați, iar trei dintre ei vor obține un grant de 1000 de euro.

Champions of Change 2020 este un proiect implementat de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru România și Republica Moldova. Opiniile exprimate aparțin vorbitorilor și nu reflectă neapărat poziția FNF și LID Moldova.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Școala de Iarnă: Fast-foodul informațional─realitate sau ficțiune?
Next Cursuri de instruire pentru fete și femei „Women in Online Work (WOW)”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply