Proiectul USAID Agricultură Performantă în Moldova (APM) lansează un apel pentru finanțare prin granturi pentru desfășurarea activităților inovatoare în vederea implementării parteneriatelor pentru dezvoltarea forței de muncă în sectorul agricol de înaltă valoare. Finanțarea poate fi solicitată de instituțiile de învățământ, asociațiile industriale, ONG-urilor și sectorului privat.
Bugetul total pentru acest apel de granturi este de 700,000.00 MDL, iar suma acordată pentru fiecare grant variază între 150,000.00-350,000.00 MDL, în funcție de activitățile de grant propuse și negocierea finală.
Activitățile ilustrative potențiale care pot fi sprijinite în cadrul acestui apel de finanțare sunt:
- Parteneriate instrucționale pentru desfășurarea stagiilor de practică între instituții de învățământ- companii private;
- Inițiative pentru crearea stagiilor de practică și ucenicii sau alte oportunități educaționale integrate, plasând tinerii în companii agricole de producere, companii IT care activează și în domenii aferente agriculturii, furnizori de echipamente și utilaj agricol, etc.;
- Programe de formare sau inițiative de formare de scurtă durată („Tabere de instruire”) pentru formarea la tineri a competențelor specifice solicitate de sectorul privat (precum ar fi GLOBAL G.A.P., administratori/manageri responsabili pentru implementare sau specialiști în marketing), care la rândul lor sunt de acord să angajeze participanți care finalizează programul de formare;
- Programe educaționale/ Formare profesională continuă pentru angajații companiilor care implementează tehnologii și practici inovatoare în sectorul agricol cu valoare înaltă;
- Activități de consolidare a competențelor “soft” (abilități sociale, aptitudini de comunicare, gândire complexă, negociere, soluționarea problemelor) orientate spre tineri, ca inițiative extra curriculare cu implicarea instituțiilor de învățământ și a companiilor din sectorul privat;
- Startup-uri cu inițiative de mentorat, prin conectarea tinerilor cu oamenii de afaceri din regiunile respective și/sau pentru a iniția în parteneriat cu instituțiile financiare activități bilateral avantajoase;
- Incubator agribusiness (în domeniul agricol), care ar oferi studenților și tinerilor posibilitatea de a elabora planuri de afaceri, de a stabili legături cu oamenii de afaceri din sectorul privat, de a avea acces la resursele funciare, furnizori din domeniu și instituții financiare;
- Evenimente pentru tineri / studenți (de ex: conferințe, concursuri de aptitudini, hackathoane etc.) cu implicarea companiilor private și/sau evenimente pentru a promova parteneriate între instituții de învățământ și companii private;
- Activități generatoare de venit (de ex: elaborarea și implementarea cursurilor de scurtă durată, a serviciilor pentru agricultori) inițiate de școlile agricole în parteneriat cu companiile private;
- Platforme regionale de comunicare pentru dezvoltarea forței de muncă/a dialogului social/ mese rotunde care implică instituții de învățământ agricol, entități reprezentante ale pieței muncii, companii private și/sau administrații locale.
Aceste activități urmează să contribuie la angajarea (și menținerea) mai multor tineri în sectorul agricol de înaltă valoare (mere, fructe sâmburoase, struguri de masă, pomușoare, miere, legume de câmp pentru prelucrare) și/sau să îmbunătățească practicile educaționale în baza nevoilor sectorului privat.
Conform celor mai recente date anuale ale Biroului Național de Statistică, cca un sfert din cei 397 500 de tineri angajați (persoane cu vârste cuprinse între 15-34 de ani) lucrează în agricultură, agricultura fiind astfel cel mai mare sector de ocupare a forței de muncă tinere. Totodată, tinerii adulți reprezintă aproape un sfert din totalul forței de muncă din sectorul agricol.
Pentru detalii și pachetul complet al aplicației accesați Google Drive: https://drive.google.com/open?id=179TQt5QqSgaioOsBBa5OX2ZHsaw7_CuC
Acest articol a fost adăugat în cadrul campaniei #casăștii, ce se desfășoară în contextul proiectului „Sporirea accesului tinerilor la programele naționale și internaționale de dezvoltare personală”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
No Comment