7 metode de prevenire a bolilor cardiovasculare


prevenirea bolilor cardiovasculare

Bolile cardiovasculare sunt afecțiuni ale inimii și vaselor de sânge. Adesea, se consideră că acestea afectează doar persoanele în vârstă. Totuși, aceste boli sunt mult mai frecvente la tineri.

Aceștia, adesea nu realizează riscurile la care sunt expuși și nu iau măsuri pentru a preveni dezvoltarea bolilor de inimă. Cunoașterea factorilor de risc cardiovascular este importantă pentru a preveni apariția acestor boli. Multe forme de afecțiuni ale inimii pot fi prevenite sau tratate cu un stil de viață sănătos. Câteva sfaturi în acest sens: 

1. Evitați să fumați 

Fumatul este unul dintre factorii de risc cei mai importanți pentru dezvoltarea bolilor cardiace. Produsele chimice din tutun vă pot deteriora inima și vasele de sânge, ceea ce duce la îngustarea arterelor datorită acumulării plăcii (ateroscleroză). Ateroscleroza poate duce la un atac de cord.

Monoxidul de carbon din fumul de țigară înlocuiește o parte din oxigenul din sânge. Aceasta crește tensiunea arterială și ritmul cardiac, forțându-vă inima să lucreze mai mult pentru a furniza suficient oxigen. 

2. Faceți mișcare aproximativ 30 de minute pe zi. 

Exercițiul regulat, zilnic, vă poate reduce riscul de boli de inimă, iar când combinați activitatea fizică cu alte măsuri de stil de viață, cum ar fi menținerea unei greutăți sănătoase, efectul este și mai bun.

Activitatea fizică vă poate ajuta să vă controlați greutatea și să reduceți riscul apariției hipertensiunii arteriale, colesterolului ridicat și diabetului. 

În general, ar trebui să faceți exerciții moderate, cum ar fi mersul pe jos într-un ritm rapid, timp de aproximativ 30 de minute pe zi. Activitățile cum ar fi grădinăritul, gospodăritul, urcarea scărilor și plimbatul câinelui au și ele efect pozitiv. 

3. Alegeți o dietă sănătoasă pentru inimă. 

O dietă bogată în fructe, legume și cereale integrale vă poate ajuta să vă protejați inima. Alegeți alimente precum fasolea, produsele lactate cu conținut scăzut de grăsimi, carnea slabă și peștele, ca parte a unei alimentații sănătoase. Evitați prea multă sare și zaharuri în dieta dumneavoastră. 

Limitarea anumitor grăsimi pe care le consumați este importantă. Dintre tipurile de grasimi saturate, polinesaturate, mononesaturate și grăsimi trans – incercati sa limitați sau să evitați grăsimile saturate și grăsimile trans. Dacă eticheta nutrițională are termenul “hidrogenat parțial” sau “hidrogenat” înseamnă că acel produs conține grăsime trans. 

Dar nu trebuie să tăiați toate grăsimile din dieta dumneavoastră. Grasimile sănătoase din surse de plante – cum ar fi avocado, nuci, ulei de măsline vă ajută inima scăzând colesterolul rău. 

Consumarea multor fructe și legume poate ajuta la îmbunătățirea tensiunii arteriale și a nivelului colesterolului și la ameliorarea diabetului zaharat.

4. Mențineți o greutate sănătoasă. 

Greutatea în exces poate duce la creșterea șanselor de boli cardiace – incluzând hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat și diabetul zaharat. Sindromul metabolic – o combinație de grăsimi în jurul abdomenului, hipertensiune arterială, hiperglicemie crescută și trigliceride ridicate – crește riscul bolilor cardiace. 

Chiar și o mică pierdere în greutate poate fi benefică. Reducerea greutății cu doar 3 până la 5% poate contribui la reducerea trigliceridelor și a zahărului din sânge (glucoza) și la reducerea riscului de diabet. Pierderea chiar mai mult poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale și a nivelului de colesterol din sânge. 

5. Obțineți un somn suficient de calitate. 

Privarea de somn vă poate afecta sănătatea. Persoanele care nu au suficient somn au un risc mai mare de obezitate, hipertensiune arterială, atac de cord, diabet și depresie. Majoritatea adulților au nevoie de șapte până la nouă ore de somn în fiecare noapte. 

Considerați somnul o prioritate în viața voastră. Stabiliți un program de somn și țineți-vă de acesta. 

Dacă simțiți că ați dormit suficient, dar sunteți încă obosit pe tot parcursul zilei, adresați-vă medicului dumneavoastră.

6. Gestionați stresul. 

Unii oameni se confruntă cu stresul în moduri nesănătoase cum ar fi supraalimentarea, băutul sau fumatul. Găsirea unor modalități alternative de a gestiona stresul cum ar fi activitatea fizică, exercițiile de relaxare sau meditația vă pot ajuta să vă îmbunătățiți sănătatea. 

7. Testați-vă periodic sănătatea. 

Tensiunea arterială ridicată și colesterolul ridicat vă pot deteriora inima și vasele de sânge. Dar fără a le testa, probabil că nu știți dacă aveți sau nu aceste afecțiuni. Testarea periodică vă poate indica nivelul tensiunii și colesterolului și ce trebuie să faceți.

În prezent, bolile de inimă sunt principala cauză de deces la nivel mondial. Peste un sfert din totalul deceselor sunt provocate de afecțiunile cardiovasculare. Acestea sunt și o cauză majoră de dizabilități. 

Puteti evita problemele cardiace prin adoptarea unui stil de viata sanatatos, chiar de azi! 

“Funding for the Identifying Positive Health Actions project was made possible through a charitable grant provided by the AstraZeneca Young Health Programme through its Step Up! Global Grants Programme.”

„Finanțarea pentru proiectul Identifying Positive Health Actions a fost posibilă printr-o subvenție caritabilă oferită de Programul AstraZeneca Young Health prin intermediul Programul de Granturi Globale – Step Up!”

Reporter Youth.md: Starii Loredana

Nu ezita să ne urmăresti și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job // IFIS angajează asistent/-ă coordonator/-oare în cadrul unui proiect
Next Job // People in Need este în căutarea unui expert advocacy
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply