Pâine, uleiuri, fructe și legume, cosmetice naturale, dar și multe alte produse eco au bucurat vizitatorii ieri, 4 octombrie, la primul eveniment din cadrul Caravanei IarmarEco, organizat la Chișinău. Pe lângă produse alimentare și handmade de la 50 de producători locali, vizitatorii au avut parte de colectarea deșeurilor electronice și din plastic, consultanță gratuită în agricultura ecologică, schimb de cărți și zone foto pentru amintiri colorate.
Într-o atmosferă prietenoasă și însorită, expozanții și-au umplut bateriile cu energie pozitivă, iar cei circa 1000 de vizitatori și-au umplut torbele cu produse gustoase și utile. Cât cei mari se delectau la cumpărături, cei mici au participat la un atelier de pictură pe borcane și sticle.
În acest an plin de provocări, IarmarEco a avut ca scop susținerea micilor producători locali prin crearea unui spațiu pentru a-și promova și vinde producția, și în același timp prin încurajarea consumului local și responsabil în rândul populației. Reacțiile expozanților și a vizitatorilor deopotrivă ne confirmă că evenimentul și-a atins scopul și chiar a depășit așteptările, ceea ce ne motivează ne ducem mai departe eforturile în această direcție
spune Tatiana Bogaci, coordonatoarea Caravanei IarmarEco 2020
Pentru siguranța tuturor, distanța dintre standuri a fost mărită, expozanții au primit măști reutilizabile din material textil reciclat, iar dezinfectantul a fost accesibil la intrarea în parc, precum și pe mesele expozanților.
IarmarEco – Iarmarocul Oportunităților Ecologice și al Antreprenoriatului Social a ajuns anul acesta la a opta ediție, însă e pentru prima dată organizat sub formă de caravană, cu oprire în mai multe locații din țară. Dacă nu ai prins evenimentul din Chișinău, mai poți participa curând la IarmarEco!
Următoarele locații:
- Rezina – 10 octombrie, piața orașul Rezina
- Sat Sîngereii Noi, raionul Sîngerei – 14 octombrie, parcul Sîngereii Noi
- Ialoveni – 17 octombrie, parcul Sfatul Țării.
Toate evenimentele se vor desfășura între orele 11:00 și 17:00 și au acces gratuit. Mai multe detalii despre expozanți, activități și fiecare locație din cadrul Caravanei IarmarEco vei găsi pe pagina de Facebook IarmarEco sau pe iarmareco.md.
Caravana IarmarEco 2020 este organizată de EcoVisio și finanțată de Facilitatea de Dezvoltare a Fondului European pentru Europa de Sud – Est (EFSE DF) în cadrul inițiativei EU4Business, de IM Swedish Development Partner și de Suedia. Parteneri locali: Primăria Ialoveni, Primăria Rezina, Primăria Sîngereii Noi și Pretura Buiucani.
Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment