5 seriale istorice de care te vei îndrăgosti instant


Ce este atât de captivant la istorie? Pe lângă faptul că este fascinantă, sfâșietoare și uneori tulburătoare, istoria ne amintește de unde venim și de evoluția și greutățile pe care le-am depășit. Poate că din acest motiv e atât de atrăgătoare – ne permite să privim înapoi în trecut și să vedem cât de departe am ajuns ca societate sau ca ființe umane individuale. Iată 5 dintre cele mai apreciate seriale istorice, care îți pot oferi gratis o călătorie în timp.

1. Reign

Cu o poveste desprinsă din secolul al XVI-lea, ,,Reign” readuce la viață domnia lui Mary Stuart, regina Scoției, care se confruntă cu dragostea, pierderea, războiul și trădarea. Adelaide Kane interpretează personajul principal al lui Mary, pe lângă o distribuție care îi include pe Toby Regbo, Megan Follows, Torrance Coombs și Anna Popplewell. Serialul a durat patru sezoane, din 2013 până în 2017, cu un total de 78 de episoade. De la început până la sfârșit, și-a captivat telespectatorii și i-a ținut implicați până în ultimele momente ale show-ului, când regina Mary a fost decapitată sub acuzația de complot împotriva verișoarei sale, regina Elizabeta. Farmecul istoriei este că nu primim spoilere, pentru că toată lumea cunoaște firul cronologic, ceea ce contează este cât de bine poate fi valorificată istoria prin personaje.

2. Anne cu ,,e” la sfârșit

Serialul redă îndrăgitul personaj Anne Shirley, interpretat de Amybeth McNulty, o adolescentă orfană care este adoptată de familia Cuthbert, de la ferma Green Gables. Situată în anii 1890, Avonlea, Insula Prințului Eduard, Anne se confruntă cu hărțuirea și prejudecățile atât din partea familiei Cuthbert, cât și din partea colegilor de clasă, găsind încet prieteni adevărați și fiind acceptată în societate. Protagonista a fost întotdeauna un personaj iubit pentru telespectatori, iar povestea–o adaptare surprinzătoare. Serialul Netflix a avut trei sezoane înainte să fie anulat în anul 2019.

3. Gambitul damei

,,Gambitul damei” se bazează pe romanul cu același nume al lui Walter Tevis din 1983, care prezintă povestea unei tinere pe nume Beth Harmon, talentată la șah. Acțiunea se desfășoară între anii 1950 și 1960, conturând călătoria lui Beth de a deveni o jucătoare de șah de elită, într-o societate patriarhală, luptând cu dependența și depresia, pe lângă sexism. Distribuția îi are și pe Bill Camp, Thomas Brodie-Sangster și Moses Ingram în roluri secundare. Se spune că este unul dintre cele mai vizionate seriale originale de pe Netflix, câștigând 11 premii Emmy în 2021, precum și două Globuri de Aur, iar Taylor-Joy a primit laude deosebite pentru performanța sa. 

4. The Crown

Serialul ne oferă o reinterpretare a vieții reginei Elizabeta a II-a, din secolul 20, dar și a greutăților din jurul domniei ei. Show-ul o are în rolul personajului principal din tinerețe pe Claire Foy, înainte de a o include pe Olivia Colman, pentru progresarea treptată în timp. Pe lângă faptul că este lăudat de către critici, a primit 63 de nominalizări la Emmy și 21 de victorii. Serialul este îndrăgit printre fani, primind un scor de audiență de 91% pentru sezonul 1.

5.  Cernobîl

Serialul HBO, câștigător al premiului ,,Emmy”, încadrează consecințele figurative ale dezastrului nuclear de la Cernobîl, care a avut loc în Uniunea Sovietică în aprilie 1986. Este considerat pe scară largă drept cel mai grav dezastru nuclear din istorie, iar serialul condamnă cu severitate secretul acţiunilor întreprinse de URSS pentru a acoperi evenimentele. Cernobîl oferă o perspectivă asupra catastrofei din punctul de vedere al oficialilor sovietici de rang înalt și al muncitorilor de nivel inferior. Este enervant, chinuitor și bulversant în egală măsură.

Așadar, dacă vrei să te îndepărtezi de prezent și să te scufunzi în misterul trecutului, serialele istorice sunt o modalitate perfectă de a te detașa de realitatea actuală. Cine nu vrea să locuiască într-un castel cu rochii somptuoase și pețitori atrăgători? Sau să vadă lupta dintr-un război care va decide viitorul unei țări întregi? Indiferent de motivul pentru care vrei să le descoperi, dramele de epocă te vor prinde în vraja lor.

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporteră Youth.md: Albu Dumitrița

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous JOB // Manager de proiect în cadrul Catholic Relief Services
Next Expoziție // Moldova sovietică între mituri şi gulag
Valeria Berestean
About the author

Valeria Berestean

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six − four =