Inteligența Emoțională reprezintă capacitatea de a conștientiza, controla și manifesta emoțiile personale. Datorită respectivului fapt putem gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic. Așadar pentru a exista un echilibru psihic în viața cotidiană e nevoie să ne dezvoltăm inteligența emoțională. Iată, mai joc, câteva sfaturi de pus în aplicare:
1. Gestionează emoțiile negative
Unul dintre cele mai importante aspecte ale inteligenței emoționale este capacitatea de a ne gestiona emoțiile negative.
O modalitate de a ne depăși fricile ar fi să anticipăm cel mai rău scenariu care s-ar putea întâmpla. Astfel, din start să prevedem riscurile și să pregătim soluțiile, de exemplu un Plan B sau Plan C. În momentul în care creierul este deja pregătit, gestionarea emoțiilor negative e mult mai ușoară și nu ne afectează.
2. Controlarea nivelului de stres
Este aproape imposibil să nu fim puși față în față cu situații stresante, indiferent de situație sau îmrejurări. Ceea ce este recomandabil este să evităm factorii de stres. Sau am putea pune în aplicare câteva metode pentru a scădea efectele stresului:
- să ne răcorim cu puțină apă rece pe față
- să luăm puțin aer curat
- să respirăm adânc pentru câteva minute.
- sa reducem băuturile energizante care ne pot amplifica starea de nervozitate
Dacă, dimpotrivă, ne simțim apatici, o metoda bună de a ne schimba starea de spirit este să facem miscare. Exercițiul fizic ne pune sângele în mișcare și ne oxigenează creierul. Prin urmare, starea noastră emoțională se va îmbunătăți rapid, la fel și încrederea de sine.
3. Dezvoltă empatia
Când e nevoie să interacționăm cu o persoană dificilă, favorabil ar fi să înțelegem de ce are un anumit comportament. O dată ce am găsit răspunsul, vom ști cum să o abordăm, ca să putem întreține o discuție. Putem începe prin a asculta și fi atenți la semnalele non-verbale pe care aceasta le transmite. Dacă reușim să intrăm în pielea acelei persoane, va fi mai ușor să-i înțelegem reacția și să o tratăm ca atare. Bineînțeles că nu trebuie să tolerăm un comportament inacceptabil. Este doar o metodă de a vedea lucrurile dintr-o perspectivă mai obiectivă.
4. Exprimarea sentimentelor
Comunicarea eficientă reprezintă una din cheile succesului. Capacitatea de a ne exprima clar ceea ce simțim facilitează stabilirea unor relații interpersonale de calitate. Cuvintele pot face minuni, însă limbajul corporal și felul în care ne comportăm pot reda anumite trăsături de caracter. Așadar, se recomandă ca în timpul unei discuții să se mențină contactul vizual, să afișăm un zâmbet binevoitor și să atragem atenția la anumite gesturi mărunte pentru a crea o atmosferă degajată și plăcută pentru discuție. Putem face un compliment, dar nu exagerat, pentru a nu fi interpretate greșit intențiile noastre.
5. Depășirea criticilor
Oricât de mult am încerca să ne conformăm standartelor, oricum critica nu va ezita să apară. E adevărat, cu toții avem nevoie de feedback-uri constructive, însă nu întotdeauna se întâmplă acest lucru. În asemenea cazuri, oamenii cu inteligență emoțională ridicată nu iau o poziție defensivă și nu reacționează agresiv. Dimpotrivă, aceștia sunt capabili să transforme critica într-un lucru bun, și anume să vadă ce pot îmbunătăți. Ei nu se lasă afectați și nu o iau personal. În schimb, încearcă să înțeleagă cauzele care au dus la apariția acesteia.
Prin dezvoltarea Inteligenței Emoționale ne creștem autocunoașterea, stăpânirea de sine, înțelegem emoțiile, gândurile și motivațiile celorlalți, și construim relații valoroase cu ei. Nu există mod de a-ți aduce fericirea dacă nu știi foarte bine cine ești, ce dorești, care sunt emoțiile tale și ce faci cu ele.
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Reporter Youth.md: Jidraș Valeria
No Comment