În acest an conform estimărilor, circa 340 mii de copii vor merge la școală sau cu 3 mii mai mulți decât anul trecut. Această creștere se datorează exclusiv proceselor demografice din ultimii câțiva ani, când numărul de copii de vârsta școlară înregistrează o ușoară creștere, iar migrația copiilor peste hotarele țării s-a temperat și chiar înregistrează o ușoară descreștere.
Acum 24 ani, în anul de învățământ 1997/98 Moldova, a înregistrat cel mai mare număr de elevi în școli. În acel an 652,7 mii elei au mers în cele 1545 de școli. Apoi timp de 20 de ani numărul de elevi a scăzut continu sub influența a trei factori și am atins minimul în anul de învățământ 2016/17, când la școală au mers 332,7 mii elevi. În această perioadă numărul de elevi din Moldova s-a redus exact de două ori, iar numărul de școli cu 17% ajungând la 1289 școli. Drept consecință, dacă în 1997 în mediu Moldova avea 422 elevi într-o școală, atunci în 2016 numărul lor s-a redus până la 252 elevi într-o școală. Astăzi avem 275 elevi într-o școală.
Numărul elevilor din școlile din Moldova este influența de trei factori de bază:
- Natalitatea redusă și scăderea numărului de copii. În anul 1998 Moldova a avut cel mai mare număr de copii de vârsta școlară, iar apoi până în 2018 numărul lor a scăzut. În prezent asistăm la o ușoară creștere a numărului de copii de vârsta școlară, în acest an avem 456 mii de copii de vârsta școlară.
- Migrația externă. În prezent avem circa 90 mii de vârsta școlară peste hotarele țării. În prezent în țară avem 366 mii de copii de vârsta școlară, iar peste hotarele țării avem circa 89 mii.
- Migrația internă. Este un fenomen care ia amploare din ce în ce mai mult și influențează puternic numărului de copii repartizați pe raioanele țării. Datorită migrației interne, copii din satele și orașele țării migrează spre Chișinău și Bălți. Avem doar 4 unități administrativ-teritoriale unde a crescut numărul de elevi, mun. Chișinău, mun. Bălți și UTAG Găgăuzia și raionul Ialoveni.
Astfel chiar dacă avem o stabilizare a numărului de elevi în școli, iar în următorii ani va fi înregistrată chiar o ușoară creștere, totuși în plan teritorial probleme se acutizează și avem raioane care, la propriu, rămân fără copii.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
Autoare: Moldovan Iana
No Comment