68 de tineri din Ocnița, Basarabeasca, UTA Găgăuzia și Chișinău informați despre procesul de advocacy


Tinerii din Chișinău și din cele trei regiuni-pilot ale proiectului „Inițiativa Comună a Șanselor Egale pentru Tineri” – Ocnița, Basarabeasca și UTA Găgăuzia – au beneficiat de sesiuni de instruire privind cetățenia activă, specificul, utilitatea și scopul procesului de advocacy.

Unul dintre obiectivele pe care le urmărește Consiliul Național al Tineretului din Moldova prin intermediul acestui proiect este consolidarea unui grup local pentru reprezentarea și integrarea priorităților tinerilor din regiuni în politicile sectoriale, în scopul asigurării reflectării pe deplin a necesităților și problemelor tinerilor. Astfel, 68 de participanți din regiunile Ocnița, Basarabeasca, UTA Găgăuzia și Chișinău au avut posibilitatea să participe la un seminar care le-ar îmbunătăți nivelul de cunoștințe despre advocacy, scopul și utilitatea acestuia, etc.

În cadrul acestor sesiuni, tinerii au beneficiat de o instruire privind participarea și cetățenia activă și importanța lor în societate, au cunoscut utilitatea advocacy, strategia și formele acesteia. În baza unor exerciții practice participanții au identificat problemele locale ale tinerilor în domeniile sănătate, servicii de tineret, angajare și au venit cu propuneri de soluții sau formulări de amendamente/recomandări pe seama documentelor de politici publice.

Formatorul sesiunilor din regiuni, Roman Banari, a vorbit despre pașii necesari pentru infuențarea politicilor publice, cum să identifice și să definească problema, cum să-și planifice o campanie de advocacy întru soluționarea problemei și atingerea scopului urmărit. Mariana Iațco, formatorul sesiunii de instruire din Chișinău, a abordat aspectele introductive privind activitatea de advocacy, cum are loc procesul de influențare a deciziei publice, care este ciclul de viață a politicilor publice, care sunt pașii necesari pentru influențarea politicilor publice. De asemenea, care e relația procesului de advocacy cu alte procese relevante, cum are loc identificarea documentelor de politici publice relevante, strategii și obiective de advocacy în realizarea politicilor, structura unei propuneri de politici publice, definirea problemei de politici, elaborarea recomandărilor în acest sens.

Amintim că pe lângă activitățile la nivel local, în cadrul proiectului „Inițiativa Comună a Șanselor Egale pentru Tineri”, CNTM coordonează Grupul Tematic de Advocacy „Tineret” 2018. Acesta este compus din peste 30 de organizații de tineret și are scopul de a consolida capacitățile sectorului de tineret în planificarea și promovarea eficientă a unui plan de advocacy pentru integrarea priorităților și necesităților tinerilor în politicile publice naționale aprobate sau în proces de elaborare. Tinerii care doresc să-și îmbunătățească capacitățile de advocacy sau să desfășoare campanii de advocacy în organizația din care fac parte, sunt invitați să se înscrie în cadrul grupului.

Proiectul „Inițiativa Comună a Șanselor Egale pentru Tineri” este implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova cu suportul Fundaţiei Est-Europene în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorilor.

 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Republica Moldova a obținut locul II la Concursul internațional de Științe și Inginerie „Intel ISEF”
Next 9 lucruri interesante despre organizarea alegerilor, aflate de la CEC și CICDE, pe care trebuie să le știi și tu
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + seven =