În această toamnă, Asociația pentru Dezvoltare Creativă în cooperare cu Departamentul Tineret al Consiliului Europei a implementat proiectul Youth Peace Fest Moldova. 20 de tineri din diferite regiuni ale Republicii Moldova inclusiv UTA Găgăuzia, au fost instruiți și împuterniciți pentru a deveni multiplicatori în promovarea drepturilor omului, păcii și bunei înțelegeri.
În cadrul instruirii Youth Peace Fest Camp, organizată în perioada 21-25 septembrie, tinerii au fost încadrați în diverse activități de educație non-formală prin care au aflat mai multe despre drepturile omului, pace și soluționarea conflictelor. Astfel, tinerii au identificat nevoile și problemele tinerilor legate de realizarea drepturilor omului, nediscriminării și promovării păcii în Republica Moldova și au discutat despre identitatea individuală și cea de grup. De asemenea, tinerii au descoperit educația pentru Drepturile Omului ca instrument pentru prevenirea conflictelor și susținerea păcii.
În cadrul Youth Peace Fest Camp tinerii au avut posibilitatea să învețe de la formatori cu experiență din cadrul ADC și să comunice cu diverși invitați. Alături de Ida Kreutzman, consilieră educațională, departamentul de tineret al Consiliului Europei, participanții s-au familiarizat cu rolul Consiliului Europei în promovarea păcii. Invitații Iulia Macarenco, Coordonatoare de Programe Educaționale Asociația Promo-LEX, Coordonatoare de programe Coaliție Națională „Viața fără Violență în Familie”, Nicolai Cheleş, Ambasadorul Pacii UPF, presedinte CNTM, co-fondatorul Platformei Tineretului pentru Solidaritatea Interetnică, membrul Consiliului de coordonare a AO Tineri și Studenți pentru Pace și Marin Alla, fost consultant ONU în promovarea drepturilor omului și promovarea activității mediatorilor comunitari în regiunile ambelor părți ale Nistrului au povestit tinerilor experiența personală în domeniul promovării drepturilor omului și păcii în diverse proiecte naționale și locale.
Împreună cu invitata Marcela Nistor, una dintre cele mai tinere deputate din actualul parlament, tinerii au împărtășit din problemele lor la nivel local și au discutat despre valoarea culturii ca punte de legătură dintre oameni. Iar Sergiu Gherghelejiu de la Institutul de Instruire în Dezvoltare «MilleniuM» a povestit despre programul Erasmus+ în cadrul cărora tinerii din Republica Moldova au posibilitatea de a se dezvolta și de a fi ambasadorii culturii noastre participând la diverse activități de instruire și schimburi de tineret.
Participanții au avut posibilitatea să viziteze Centrul Municipal de Tineret Chișinău și au făcut cunoștință cu oportunitățile de participare a tinerilor ce le oferă acesta.
Totodată, participanții au învățat noi lucruri din domeniul cultură, geografie, istorie și oamenii săi atât în limba romană, cât și rusă, în cadrul quiz-ului „Descoperă Moldova”, care face parte din campania socială „eu aleg Moldova” implementată de Asociația pentru Dezvoltare Creativa. Desigur că au fost și premii cu iz educativ — jocul de societate „Aici e Moldova”.
La cea de-a doua etapă a programului, Youth Peace Fest în comunitatea mea, participanții au promovat cele învățate în localitățile lor! Ne mândrim cu changemakerii noștri din Ceadîr-Lunga, Chișinău, Bălți, s. Țaul raionul Dondușeni, s. Borceag raionul Cahul, Ungheni, s. Valea Perjei raionul Taraclia, c. Etulia UTA Găgăuzia, s. Sudarca raionul Dondușeni, s. Păulești raionul Călărași. Tinerii #YouthPeaceFest au dus spiritul de acțiune și îndemn la pace și în comunitățile lor, desfășurând activități locale cu semenii lor.
Astfel, timp de o lună, cei 20 de multiplicatori au desfășurat peste 65 de acțiuni la nivel local, reușind să încadreze în activitățile organizate circa 1260 de tineri.
Sesiunile de instruire și informare, dezbateri, quiz-uri din cadrul campaniei sociale „eu aleg Moldova”, au fost organizate în cadrul școlilor, liceelor, colegiilor, universităților, consiliilor de elevi și consiliilor de tineret. Toate au avut ca scop promovarea, drepturilor omului, păcii și bunei înțelegeri.
În perioada 23-24 octombrie a avut loc Youth Peace Fest Împreună, eveniment de încheiere în cadrul căreia tinerii au făcut schimb de experiență și bune practici și au sărbătorit rezultatele obținute!
Asociația pentru Dezvoltare Creativă crede în diversitate, respectul și înțelegerea reciprocă, responsabilitatea și inițiativa personală în soluționarea problemelor și necesităților societății. Fiecare om are dreptul la implicare, respect reciproc și să-și facă vocea auzită. Împuternicirea și echiparea tinerilor cu cunoștințe, competențe și resurse le facilitează rolul de multiplicatori pentru promovarea drepturilor omului, păcii și bunei înțelegere în comunitate, astfel fiind adevărații catalizatori ai schimbărilor pozitive în societate.
„Youth Peace Fest” este un proiect ce împuternicește tinerii/tinerele pentru a deveni multiplicatori/multiplicatoare în promovarea drepturilor omului, păcii și bunei înțelegeri organizat de „Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă” (ADC) în cooperare cu Departamentul Tineret al Consiliului Europei.
Sursa: usalumni.md
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment