Tinerii cu vârsta între 18-35 ani, care vor să se lanseze în domeniul afacerilor, sunt invitați să se înscrie la Proiectul „Joint Opportunities in Business for Youth” (JOBS4Youth), gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). JOBs for YOUTH este primul proiect destinat tinerilor din Republica Moldova și Ucraina care are ca scop extinderea, intensificarea și imbunătățirea procesului de cooperare transfrontalieră prin încurajarea și susținerea tinerilor, potențiali antreprenori din cele două țări să inițieze și să dezvolte afaceri palpabile și cu valoare adaugată pentru economiile ambelor țări.
Această inițiativă este o oportunitate benefică pentru tineri de a-și testa ideea de afacere și a beneficia de sprijin în crearea unui plan de afaceri. Totodată, viitorii antreprenori și beneficiari ai acestui proiect din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a cunoaște semeni din Ucraina, care ulterior, ar putea fi puse bazele unor parteneriate de afaceri dintre cele două țări.
JOBs for YOUTH își propune să susțină 60 de tineri (18-35 ani) din Republica Moldova și Ucraina (Cernăuți, Odesa și Vinița) în vederea inițierii unor afaceri inovatoare, cu impact puternic transfrontalier social și economic. Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Moldova-Ucraina și implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în parteneriat cu Organizația Publică de tineret “Noua Generație a Europei” din Ucraina.
Obiectivele proiectului:
- Dezvoltarea cunoștințelor teoretice al tinerilor cu abilități practice pentru a satisface necesitățile economice și inovatoare în zona transfrontalieră;
- Sporirea accesul tinerilor antreprenori din zona transfrontalieră la noi oportunități de finanțare internaționale;
- Crearea noilor oportunități de angajare și perspective deschiderii propriilor afaceri.
Pentru a participa la proiect trebuie:
- Să aveți vârsta cuprinsă între 18 – 35 de ani;
- Să aveți finalizată universitatea/ colegiul/ școala profesională sau să fiți în ultimul an de studii;
- Să aveți o idee de afaceri pe care doriți să o lansați.
Condiții de participare:
Pentru a participa la Proiectul „Joint Opportunities in Business for Youth” candidații din Republica Moldova și Ucraina trebuie să completeze formularul de participare și să participe la toate componente din cadrul Proiectului:
- Cursuri de instruire;
- Pitch Training;
- Sesiuni de mentorat;
- Evenimente tematice.
Activitățile Proiectului vor fi desfășurate în Republica Moldova și Ucraina.
Cheltuielile pentru transport, cazare și alimentație în cadrul sesiunilor de instruire urmează a fi asigurate de către organizatori.
Înainte de a trece la aplicare pentru participarea la Proiectul ”Joint Opportunities in Business for Youth”:
- Faceți cunoștință cu obiectivele și acțiunile propuse în cadrul Proiectului;
- Luați în calcul disponibilitatea Dvs. de a participa la cursuri de instruire în Ucraina și Moldova, în grupe mixte (cu participanții din Ucraina și Moldova), întâlniri cu antreprenori și participări la evenimente internaționale;
- Asigurați-vă că dețineți pașaport valabil al cetățeanului RM pentru eventuale deplasări în Ucraina în cadrul Proiectului.
Contactați staff-ul Proiectului dacă aveți întrebări:
– Pentru Moldova: scrieți la adresa de mail office@odimm.md sau apelați +373 (022) 295741;
– Pentru Ucraina scrieți la adresa de mail ypo.neg@gmail.com sau apelați +380 484198108.
Pentru a participa la Proiect Dvs. trebuie să completați on-line formularul de aplicare. Acesta include informații:
- De bază despre Dvs.;
- Descrierea ideii de afaceri;
- O declarație pe proprie răspundere.
Termenul de completare a aplicațiilor este 31 iulie 2018. Având în vedere numărul limitat de participanți, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în calitate de implementator al Proiectului ”Joint Opportunities in Business for Youth” își rezervă dreptul de a face înscrieri numai în limita locurilor disponibile.
No Comment