Vrei să îți faci studiile în Marea Britanie? Vezi experiența de aplicare cu Sofia Ciocan


HMC oferă elevilor și elevelor oportunitatea de a petrece al treilea și al patrulea an de liceu (clasa a XI-a și a XII-a) într-o școala independentă din Marea Britanie, printr-o bursă pentru 2 ani care acoperă taxa școlară anuală, cazarea și cheltuielile de masă. Sofia Ciocan a fost acceptată în acest program și urmează să-și facă studiile în Marea Britanie. A trecut printr-un proces riguros de aplicare și poate oferi sfaturi celor interesați. 

1. De unde ai aflat de HMC?

Am știut că voi pleca dintotdeauna. În clasa a opta, am început să mă interesez de diferite programe; iar în clasa a noua, frecventam evenimente, unde studenții își împărtășeau experiența. Astfel, mă familiarizam cu ideea de a face liceul peste hotare. Totuși, cel mai mult m-a ajutat profesoara mea de limba engleză. Am apelat la dumneaei, întrucât știam că îmi poate răspunde la toate întrebările. Mi-a recomandat HMC, spunându-mi să completez formularul de pe pagina lor de Facebook. Asta am făcut…

2. În ce constă aplicarea la HMC?

Aplicarea constă dintr-un formular simplu de înscriere, un formular extins cu întrebări personale; notele din anul precedent în ambele limbi (romană și engleză), trei scrisori de recomandare: de la profesorul de matematică, limbă engleză și de la director. Sunt necesare acte. Se pun întrebări despre venitul părinților, ca să determine ce fel de bursă primești. Se mai focusează pe interese și materiile pe care ai vrea să le studiezi. Toate informațiile sunt pe site-ul lor.

3. În ce criterii trebuie să te încadrezi ca să fii eligibil/ă să aplici?

Elevii eligibili trebuie să îndeplinească unele condiții, cum ar fi:

  • să fie înscriși într-o formă de învățământ de nivel liceal, fiind în prezent (anul școlar – 2021-2022) în clasa a X-a;
  • să nu ocupe, la momentul înscrierii, un loc într-o școală din Marea Britanie;
  • venitul părinților (NET, combinat) pe anul 2021 să nu depășească echivalentul în lei a 30.000 lire pentru bursa totală;
  • elevii pentru care venitul părinților depășește suma de 30.000 de lire în anul 2021 pot aplica pentru o bursa parțială, urmând aceeași procedură de înscriere.

4. Ce obstacole ai întâlnit în procesul de aplicare?

Cel mai mare obstacol a fost perioada de așteptare dintre etape, neștiind când voi primi răspunsul dacă am trecut sau nu. În plus, formularul mi s-a părut inițial destul de mare, fiind multe lucruri de completat; dar timpul a fost mai mult decât necesar pentru a reuși tot.

5. Care crezi că sunt punctele tale forte care ți-au asigurat un loc în program?

Cred că cel mai mult m-a ajutat faptul că sunt implicată nu doar în activități extrașcolare variate, ci și în grupuri de tineret. În plus, nu mi-a fost teamă să fac afirmații îndrăznețe. Ei sunt în căutare de persoane sigure pe sine, deschise, muncitoare, cu abilități de conducere… Chiar dacă scrisorile de recomandare sunt foarte importante; tu trebuie singură să știi să te apreciezi la justa valoare. Nu recomand să fii prea modest. Cred că apreciază când oamenii își cunosc punctele forte și punctele slabe și cum să își folosească aceste abilități.

6. Ce sfaturi ai pentru tinerii și tinerele care vor să aplice în următorul an de studii?

Încercați, pentru că nu costă nimic și procesul de aplicare este o experiență în sine. Știu că sună clicheic, dar trebuie să fii tu însuți. Programul caută personalități individuale. Dacă ești ca persoana din fața ta sau cea de după tine, nu va avea efect. Nu te teme să arăți interesele tale! De exemplu, eu am vorbit despre tenis, arte și Formula 1 din inimă; cu multă pasiune și cred că au apreciat acest lucru. Totodată, fii sincer! Dacă te întreabă despre o cauză pe care vrei să o salvezi, nu spune foametea din lume dacă asta pe tine nu te pasionează cu adevărat. Eu personal am menționat câinii maidanezi sau că artele nu sunt susținute și probabil în schema lucrurilor; acestea nu sunt atât de grave, însă eu am un interes deosebit pentru ele. Cred că vor să afle ce fel de persoană ești, prin intermediul acestor întrebări, care par banale la prima vedere.

7. Unde urmează să înveți în 2021-2022? 

Voi studia la Frensham Heights School din Surrey. Materiile de bază vor fi psihologia, film și actorie. Sunt extrem de entuziasmată, pentru că îmi voi petrece următorii doi ani în Marea Britanie.

Programul HMC oferă este oferit de Headmasters’ and Headmistress’ Conference, o asociație de școli independente din Marea Britanie. Prin participare, elevii se familiarizează atât cu limba engleză, cât și cu sistemul boarding school, prin care tinerii locuiesc și studiază împreună.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram, Facebook și Telegram!

Reporteră Youth.md: Oana Guțan

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Ești în căutarea unei oportunități de internship? Devino stagiar la Amnesty International Moldova
Next Explorează lumea filmului și învață să faci propriul tău documentar la Exploration Workshop!
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply