Membrii Consiliului Local de Tineret Stăuceni au oferit imediat o mână de ajutor refugiaților plasați la complexul sportiv „Olimp” din comuna Stăuceni. Acesta găzduiește zilnic peste 30 de adulți, copii și animăluțe, iar voluntarii CLTS le asigură o ședere sigură și plăcută. În continuare, vom afla mai multe detalii de la 4 dintre tineri.
,,În calitate de voluntari, rolul nostru primordial este să monitorizăm fluxul de refugiați cazați în fiecare zi. Ei ne comunică tot de ce au nevoie, iar noi discutăm cu asistentul social pentru ca acesta să ofere resursele necesare și să informeze cetățenii dispuși să doneze”, afirmă Daniel Ioniță, vicepreședinte CLTS.
,,Din experiența mea de a mă afla zilnic alături de refugiații de la complexul ,,Olimp”, am înțeles că ei au nevoie de multă comunicare și suport moral în aceste timpuri grele. Din lucruri materiale, aceștia necesită scutece, pături și hăinuțe groase, iar noi facem tot posibilul să le asigurăm”, ne împărtășește Anabela Gurițanu, consilieră CLTS.
,,Toți tinerii ar trebui să se implice în asemenea acțiuni de voluntariat, deoarece, în primul rând, acestea dau dovadă de solidaritate și empatie față de vecinii noștri ucraineni, aflați în impas momentan. În al doilea rând, pentru a descoperi noi oameni, noi culturi, noi perspective din exterior, care pe viitor cu siguranță le vor prinde bine”, afirmă Cezar Furmuzachi, secretar CLTS.
,,Pe data de 8 martie am decis să reîntoarcem zâmbetele pe chipurile doamnelor și domnișoarelor din Ucraina și le-am felicitat cu vorbe încurajatoare și flori, care să le aducă lumină și pace în suflete”, ne comunică Octavian Vatavu, președinte CLTS.
Pentru a urmări activitatea Consiliului Local de Tineret Stăuceni puteți accesa aici și aici.
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Reporteră Youth.md: Valeria Berestean
No Comment