Carnavalul în stil venețian este unul dintre cele mai vechi carnavaluri ale lumii. Locuitorii și oaspeții capitalei au ocazia să participe la un astfel de eveniment, dar și să ajute copiii grav bolnavi care au nevoie de tratament și operații urgente.
Pe 10 februarie 2018, ora 18:00, în incinta hotelului Radisson Blu Leogrand Hotel din Chișinău, va avea loc balul de caritate Winter Masquerade Ball. Evenimentul de caritate va avea loc sub patronajul Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Italiene în Republica Moldova – Valeria Biagiotti. Este al doilea bal de acest fel organizat de Asociația Obștească ”Salvați Viața”, care anul trecut a reușit să colecteze 547 200 de lei. Din fondurile colectate s-au achitat intervențiile urgente și reabilitarea a 11 copii – beneficiari ai organizației.
Oaspeții evenimentului vor avea ocazia să asculte muzică simfonică și jazz, să savureze gustul vinurilor italiene fine și să participe la o licitație de caritate cu loturi unice. Prezentatorii evenimentului sunt Lili Lozan și Eugen Bulgaru.
Aveți șansa de a schimba destine la Winter Masquerade Ball – Carnevale di Venezia, pe 10 februarie, ora 18:00, la Radisson Blue Leogrand Hotel. Va trebui să vă conformați unui dress-code: black tie, recomandabil și mască.
Bilete găsiți aici.
No Comment