(video) 5 întrebări sensibile ale tinerilor discutate cu psihologii [De la Psiholog la Tine]


psiholog video interviuri tineri

[De la Psiholog la Tine] 5 video și 5 subiecte discutate cu psihologii despre problemele cu care se confruntă tinerii. 

Tinerii în prezent se confruntă deseori cu situații problematice în viața sa, fie că acestea au fost legate de relații, lipsa de motivație sau stresul în activitatea profesională și altele. Puțini însă apelează la serviciile unui psiholog, psihoterapeut specializat în domeniul respectiv. Cum ar fi să primești răspuns la întrebările pe care le ai, dintr-un video informativ? Citește acest articol până la capăt și înarmează-te cu idei și recomandări pe care să le poți aplica în viața de zi cu zi! 

Izolarea. Cum faci față stării de singurătate? 

În perioada pandemică am fost puși în situația de a ne confrunta cu sentimentul de izolare. Cum o depășim? De unde găsim resurse să îi facem față? Psihologul și filosoful, Sorin Scutelnic, ne explică cum putem găsi beneficii în singurătate și cum să explici persoanelor dragi de ce uneori ai nevoie de timp pentru tine însuți. 

Motivația. Cum depășim lenea și devenim mai productivi? 

Mereu ne întrebăm cum putem fi mai productivi. Psihologa Rodica Pascari ne vorbește despre motivație și care este relația dintre curiozitate versus productivitate. Tot în acest video vei afla cum găsim inspirație pentru task-urile planificate și care sunt secretele persoanelor care le reușesc pe toate. 

Stresul. De unde găsim resurse pentru a-i face față?

Viața de zi cu zi este plină de momente stresante. Ce ne facem însă stresul ne însoțește permanent? Psihologa Vera Budan îți oferă câteva sugestii despre combaterea și profilaxia stării de stres, dar și îți vorbește despre consecințele pozitive pe care acesta le poate avea asupra noastră. 

Relațiile. Ce putem face pentru a avea relații armonioase? 

Cel puțin odată ți-ai pus această întrebare, fie că deja ești în relații și ai vrea să le îmbunătățești, fie că abia visezi la o relație în care să te simți bine. Psihologul Andrei Didenco îți descrie câteva momente la care ar trebui să fii atent la partenerul tău și câteva sugestii despre cum îți poți face auzite nevoile în cuplu, pentru o comunicare eficientă în relații. 

Identitatea de sine. Care este calea către mine însumi? 

În cel de-al 5-lea video psihologul Ștefan Popov vorbește despre identitatea de sine, întrebare actuală, indiferent de vârstă. Despre cât de complicată este calea către cunoașterea de sine, psihologul ne descrie din propria experiență. 

https://www.youtube.com/watch?v=N8-dzzDvnkU&list=PLshSFB2oy0ReC0qYHkxLCZFfW3unzQCo7&index=4

Cu eforturile comune a 3 studenți de la psihologie și a unui operator creativ, proiectul a reușit să ofere informațiile necesare tinerilor pentru a-i ajuta să depășească situațiile de criză. 

Seria de video-uri [De la Psiholog la Tine] a fost realizată în cadrul proiectului Psihoeducația tinerilor în adaptarea la situațiile de criză”. Proiectul a fost creat datorită programului ActivePeace” finanțat de EcoVisio, cu susținerea partenerilor: Youth Association ASIST, Asociația Studenților PsyNation, Centrul de Cercetări Științifice în Psihologie și Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job // SoftLider Moldova angajează contabil cu experiență
Next Workshop informativ la Artcor despre procesul de filmare modern
Cebanu Marina
About the author

Cebanu Marina

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × one =