În legătură cu pandemia COVID-19, cetățenii Republicii Moldova au învățat să prețuiască și să exploreze mai des locurile pitorești din teritoriul țării. Mai jos vă propunem o listă cu 4 atracții turistice de acasă.
1. Cetatea Soroca
Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul al XV-lea, clădită în fața vadului peste Nistru. Și reconstruită în piatră de către Petru Rareș, la mijlocul secolului al XVI-lea. Cetatea Soroca este un monument istoric unic în arhitectura construcţiilor defensive ale Moldovei medievale împotriva cetelor tătare de pradă, care prin vadurile Nistrului, își croiau drum în Moldova. Are formă circulară cu diametrul curţii de 30,5 m, cu 5 turnuri, 4 circulare şi unul prizmatic cu pasajul de intrare.
2. Orheiul Vechi
Complexul muzeal Orheiul Vechi este amplasat în valea Răutului, pe teritoriul comunei Trebujeni din raionul Orhei al Republicii Moldova. Orheiul Vechi este renumit prin mănăstirile sale rupestre. Această zonă a fost ideală pentru monahismul în comunitatea creștină timpurie. În Evul Mediu răspândirea vieții monahale ortodoxe și raiduri frecvente ale tătarilor au forțat călugării să meargă adânc în stânci inaccesibile. Ei au extins peșterile existente și au creat cele noi. Unele peșteri sunt bine păstrate în zilele noastre.
3. Mileștii Mici
Republica Moldova a obținut titlul de “ţara cu porțile deschise în paradisul vinului”, deoarece producerea vinului este îndeletnicirea de bază a moldovenilor. Oricine intră aici este binevenit. Departe de hotarele republicii este bine cunoscută, apreciată şi iubită producţia Combinatului de Vinuri de Calitate “MILEŞTII MICI”, cel mai vechi loc de păstrare a “băuturii sacre”. Loc ce păstrează minunea de la Mileștii Mici.
4. Conacul lui Manuc Bei
Complexul istorico-arhitectural Manuc Bei este amplasat în orașul Hîncești din partea central-vestică a Republicii Moldova. Acesta include următoarele edificii: Palatul lui Manuc, Casa vechilului, Cădirea contesei, Castelul de vânătoare, Turnul de veghe, ș.a. La începutul anilor 1970 a început restaurarea Castelului Vânătoresc și a fost transformat într-un Muzeu istorico-etnografic cu peste 20 de mii de exponate, mai multe încăperi cu diverse tematici, la parter fiind obiecte din perioada sovietică și porturi populare din secolul al XIV-lea.
Așadar, vă îndemnăm să explorați atracțiile Moldovei și suntem siguri că veți descoperi locuri uimitoare!
Pentru mai multe articole și oportunități, urmărește paginile de Facebook și Instagram Youth.md.
Reporter Youth.md: Berestean Valeria
No Comment